Ciprian Paraschiv: „Unirea românilor nu este doar istorie, ci destinul nostru comun” – întâlnire cu românii din Italia, la Florența

Deputatul AUR Ciprian Paraschiv transmite un mesaj puternic de unitate și responsabilitate națională, subliniind că Unirea românilor este mult mai mult decât un moment istoric celebrat anual, fiind o expresie profundă a identității și continuității noastre ca neam. Potrivit parlamentarului, sensul Unirii ține de ființa românească și de capacitatea de a merge împreună, prin timp și încercări, fără a ne pierde valorile.
„Suntem cei care ne iubim aproapele din credința strămoșească și luptăm braț la braț pentru principiile și valorile care ne-au fost hărăzite în destin”, a transmis Ciprian Paraschiv, într-un apel adresat românilor de pretutindeni.
În acest context, deputatul AUR anunță o întâlnire importantă cu românii din Italia, care va avea loc pe 24 ianuarie, la Florența. Evenimentul este dedicat românilor plecați peste hotare și își propune să deschidă un drum nou pentru diaspora, după ani în care direcția a fost una singură – cea a înstrăinării forțate.
„Prea mult a fost un singur sens, mereu împins spre plecare. Este timpul să începem schimbarea acestui drum”, a subliniat deputatul.
Întâlnirea de la Florența va avea loc împreună cu colega sa, Lidia Vadim Tudor, iar discuțiile vor fi axate pe stabilirea unor acțiuni concrete și ferme, adaptate realităților cu care se confruntă românii din diaspora. Potrivit lui Ciprian Paraschiv, aceste realități au fost mult timp ignorate, în mod dureros și inacceptabil, de clasa politică aflată la putere.
Parlamentarul AUR critică dur lipsa de interes a celor care conduc România, acuzându-i că au uitat de frații și surorile plecați peste hotare, orbiți de putere și de interese personale, deși aveau datoria de a proteja românii din toate colțurile lumii.
Dezbaterile și construcția unei strategii dedicate diasporei vor începe oficial pe 24 ianuarie, iar românii interesați se pot înscrie în programul special creat pentru ei pe platforma inapoiacasa.ro.
Detalii eveniment:
📍 Locație: Hotel B&B Calenzano, Via Dino Ciolli 5, 50041, Calenzano (Firenze – Toscana, Italia)
📅 Data: 24 ianuarie
⏰ Ora: 16:30
Prin această inițiativă, deputatul Ciprian Paraschiv reafirmă angajamentul AUR față de românii din diaspora și dorința de a construi politici reale, aplicate, care să redea speranța, demnitatea și legătura vie cu țara.