Budapesta: Maghiarii cu dublă cetăţenie din România ar putea pierde dreptul de vot – 60m.ro

Budapesta: Maghiarii cu dublă cetăţenie din România ar putea pierde dreptul de vot – 60m.ro

Partidul ungar de opoziţie Coaliţia Democrată (DK) a anunţat marţi că a iniţiat convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru a elimina dreptul de vot al alegătorilor cu dublă cetăţenie care locuiesc în afara graniţelor Ungariei, relatează agenţia ungară MTI, citată de Agerpres.

Vicepreşedintele DK, Sandor Ronai, a declarat într-o conferinţă de presă online că, potrivit datelor centralizate de Oficiul Electoral Naţional (NVI), aproximativ 500.000 de persoane din afara Ungariei s-au înregistrat deja pentru a vota la alegerile parlamentare programate pe 12 aprilie.

Ronai a susţinut că cercetările realizate de Coaliţia Democrată indică faptul că „majoritatea covârşitoare” a acestor alegători au votat în trecut pentru Fidesz, partidul aflat la guvernare şi condus de prim-ministrul Viktor Orban.

„Conform calculelor noastre, acei o jumătate de milion de alegători ar aduce Fidesz patru locuri în parlament”, a afirmat Ronai.

Parlamentul unicameral al Ungariei, Adunarea Naţională a Ungariei, are 199 de locuri. În prezent, majoritatea este deţinută de partidele aflate la guvernare, Fidesz şi KDNP, care controlează împreună 135 de mandate, dintre care 116 aparţin Fidesz şi 19 KDNP.


Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

 » Mai mult…