Comasarea comunelor, singura soluție pentru a scăpa țara de lipitorii de afișe – 60m.ro
De 35 de ani, România funcționează după o hartă administrativă desenată în 1968, dar cu o schemă de personal demnă de un stat birocratic obez. În timp ce mediul privat se restructurează pentru eficiență, statul român refuză cu obstinație singura reformă care ar putea opri hemoragia banului public: reorganizarea administrativ-teritorială. Motivul real nu este „tradiția” sau „apropierea de cetățean”, ci protejarea armatelor de partid – faimoșii „lipitori de afișe” recompensați cu sinecuri în primării falimentare.
România numără astăzi aproximativ 3.200 de Unități Administrativ-Teritoriale (UAT). Dintre acestea, sute sunt comune care au mai puțini locuitori decât o scară de bloc dintr-un cartier bucureștean. Cu toate acestea, aparatul birocratic este complet: primar, viceprimar, secretar, contabil, șoferi, consilieri și referenți.
Această structură nu servește cetățeanului, ci partidului. Comasarea comunelor a devenit subiectul tabu al politicii românești, și pe bună dreptate: ea ar însemna dispariția a mii de funcții publice care nu necesită competență, ci doar carnet de membru și loialitate în campanie.
Primăria ca agenție de ocupare a forței de muncă pentru partid
Fenomenul este vizibil cu ochiul liber în zonele rurale depopulate. Avem localități cu sub 1.000 de locuitori care nu reușesc să strângă din taxe și impozite nici măcar banii pentru salariile angajaților primăriei, darămite pentru investiții. Aceste „primării-zombie” supraviețuiesc exclusiv prin perfuzii financiare de la Guvern, prin Fondul de Rezervă sau echilibrări bugetare.
Cine sunt beneficiarii? În multe cazuri, organigramele sunt umflate cu rude, prieteni și, mai ales, activiști de partid – acei „lipitori de afișe” care au muncit în campania electorală și care trebuie recompensați. Pentru partidele mari, o comună nu este o unitate administrativă care trebuie să livreze servicii (apă, canal, asfalt), ci o celulă electorală. Primarul este agentul electoral șef, iar funcționarii sunt locotenenții săi.
Dacă mâine s-ar aplica o reformă reală – de exemplu, comasarea comunelor sub 5.000 de locuitori – partidele ar pierde dintr-un foc mii de primari și zeci de mii de consilieri locali. Mai grav pentru ei, ar pierde capacitatea de a hrăni clientela politică din bani publici.
Digitalizarea vs. Ștampila de la ghișeu
Argumentul suprem al politicienilor împotriva comasării este „îndepărtarea administrației de cetățean”. Într-o eră a digitalizării, în care plătim taxe, ne înnoim buletine și accesăm servicii bancare de pe telefon, ideea că ai nevoie de o clădire fizică cu 20 de angajați la fiecare 5 kilometri pentru a elibera o adeverință este ridicolă.
Menținerea acestor structuri arhaice este un act de cinism economic. Banii care se duc lunar pe salariile viceprimarului din o comună cu 800 de suflete, pe încălzirea clădirii primăriei și pe mașinile de serviciu sunt banii care nu ajung niciodată în dispensare, în școli sau în asfaltarea ulițelor.
Reforma amânată la infinit
Toate guvernele post-decembriste au mimat reforma. S-au făcut studii, s-au desenat hărți, dar sertarele Palatului Victoria au rămas închise. Frica de a pierde controlul asupra baronilor locali și asupra bazinelor electorale rurale a paralizat orice inițiativă.
Comasarea comunelor ar însemna profesionalizare.
