Sinecuriștii din CA de la Autoritatea Aeronautică Civilă cer în instanță bonusuri de performanță de 1 milion de lei – 60m.ro

Sinecuriștii din CA de la Autoritatea Aeronautică Civilă cer în instanță bonusuri de performanță de 1 milion de lei – 60m.ro

La finalul anului trecut, șase dintre cei șapte membri ai Consiliului de Administrație (CA) de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română au intentat un proces în care cer câte 162.000 de lei pentru că, datorită lor, instituția ar fi îndeplinit criteriile de performanță în anul 2023.

Situația este contrazisă de un raport de audit care arată că aceste criterii ar fi fost îndeplinite între 80 și 90 la sută, dar reclamanții, printre care fratele lui Marian Neacșu, actual viceprim-ministru PSD și un prieten de familie al lui Sorin Grindeanu, președintele PSD, susțin că nu ar fi fost vina lor, deci trebuie să primească banii.

Aproape toți reclamanții au primit sinecuri bugetare de-a lungul timpului – așa cum sunt, de altfel, și mandatele de la Autoritatea Aeronautică unde, pe lângă această componentă variabilă care se acordă o dată pe an, aveau câte 15.168 lei indemnizație fixă lunară.

Biroul de Presă al Autorității a răspuns că ”solicitarea nu vizează informații de interes public. (…) Informațiile solicitate privesc aspecte strict individuale, care nu fac parte din activitatea generală a instituției și, prin urmare, nu pot fi comunicate în temeiul legii.”

Regie autonomă de interes public național care îndeplinește sarcini de reglementare și supraveghere a siguranței în managementul traficului aerian, Autoritatea este subordonată Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

În acțiunea depusă la Judecătoria Sectorului 1 în noiembrie 2025, reclamanții Alexandru Anghel, George Bogdan Ilea, Eduard Mike, Bogdan Stelian Mîndrescu, Mihai Neacșu și Lucian Dorel Taropa cer unui complet de judecată să oblige pârății Regia Autonomă Autoritatea Aeronautică Civilă Română, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) la plata componentei variabile pe anul 2023 (inclusiv penalități de întârziere și actualizare cu rata inflației), respectiv să aprobe introducerea în bugetul de venituri și cheltuieli a sumei necesare.

Diferită de indemnizația fixă de 15.168 lei brut lunar primită în calitate de membri ai acestui organism, această componentă se achită într-o singură tranșă în cazul în care sunt îndepliniți indicatori de performanță financiari și nefinanciari ai instituției, indicatori stabiliți la începutul fiecărui an.

În acțiune, cei șase arată că, așa cum a calculat un raport de audit, gradul de îndeplinire al indicatorilor a fost de 88,98 la sută pentru membrii executivi și de 88,09 pentru cei neexecutivi, dar susțin că ratarea obiectivului de 100 la sută nu a avut loc din culpa lor și, în plus, această culpă nu a fost dovedită.

Prin urmare, fiecare dintre cei șase membri din CA solicită câte 161.957,84 lei, plus penalități și actualizarea sumei achitate cu rata inflației. Procesul nu are stabilit, până în prezent, un prim termen de judecată.

Conform legii de funcționare a Autorității, membrii CA sunt numiți de Ministerul Transporturilor, iar în componența sa, acest organism trebuie să cuprindă, pe lângă specialiști din domeniul aeronauticii civile, un reprezentant al Ministerului Transporturilor și un reprezentant al Ministerului Finanțelor.

Cei șase reclamanți au fost numiți în 2022 și 2023 și au mandate până în octombrie 2026.

 » Mai mult…