Sindicaliștii din Educație îndeamnă profesorii să boicoteze simulările la Bacalaureat – 60m.ro

Sindicatele care reprezintă profesorii din preuniversitar acuză Guvernul că ignoră revendicările lor și cere profesorilor să nu se prezintă la simulările de Bacalaureat care sunt programate să aibă loc săptămâna viitoare.
„Facem un apel la toți colegii profesori, membri de sindicat, care ar trebui să fie implicați în aceste simulări: rămâneți uniți și fermi pe poziții! Nu cedați în fața intimidărilor! Nu vă lăsați dezbinați! Drepturile noastre nu se negociază în genunchi, ci se câștigă prin luptă și solidaritate. Fiți alături unii de ceilalți, comunicați orice formă de abuz către liderii de sindicat și amintiți-vă că forța stă în unitate”, transmit Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” într-un comunicat de presă citat de Agerpres.
Sub 3% din școli au boicotat Evaluarea Națională
Sindicatele au făcut un demers similar și în timpul simulării Evaluării Naționale. Ea s-a desfășurat la nivel național în perioada 16-17 martie, dar au fost 127 de școli unde s-a protestat (2,73% din total)
„Ne aflăm la finalul perioadei destinate simulărilor pentru Evaluarea Națională, un moment care a demonstrat, încă o dată, că forța noastră stă în unitate și în curajul de a ne apăra demnitatea. Motivul principal pentru care am recurs la protestul de a nu participa la aceste simulări este clar pentru noi toți: Guvernul continuă să ne ignore revendicările”, precizează sindicatele.
Mesajul sindicatelor pentru elevi și părinți
Cele două sindicate precizează că au avut loc „manevre disperate din partea unor persoane aflate vremelnic în funcții de conducere, care au schimbat peste noapte centrele de examen sau au improvizat comisii”, și sunt de părere că măsurile nu au fost luate în interesul elevilor, ci exclusiv din dorința de a „petici lipsa profesorilor”.
Sindicatele FSLI și FSE ‘Spiru Haret’ le transmite elevilor și părinților că protestul nu este împotriva lor, ci împotriva măsurilor care distrug școala românească.
„Clasele supraaglomerate, lipsa investițiilor și tăierile de fonduri vă afectează direct șansele la o educație de calitate. Facem acest pas extrem astăzi, pentru a vă putea oferi mâine școala pe care o meritați”, se menționează în comunicat
Calendar simulare BAC 2026
Elevii de liceu susțin simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat după următorul calendar:
- 23 martie 2026 – Limba și literatura română
- 24 martie 2026 – Proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie)
- 25 martie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării.
- 26 martie 2026 – Limba și literatura maternă (pentru elevii care studiază în limbile minorităților naționale)
- 3 aprilie 2026 – comunicarea rezultatelor.
La proba la alegere a profilului și specializării, elevii susțin examen la o disciplină specifică profilului urmat în liceu. Cei de la profil real pot opta pentru: fizică, chimie, biologie sau informatică, în timp ce elevii de la profil uman pot alege între geografie, logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie.