Secretele UE, pe firul scurt cu Moscova. Donald Tusk confirmă suspiciunile Poloniei privind Ungaria – 60m.ro

Secretele UE, pe firul scurt cu Moscova. Donald Tusk confirmă suspiciunile Poloniei privind Ungaria – 60m.ro

Dezvăluirile recente din publicația Washington Post privind presupuse scurgeri de informații din interiorul Consiliului Uniunii Europene către Moscova au adâncit falia dintre Varșovia și Budapesta. Premierul polonez Donald Tusk a confirmat că Polonia întreținea de mai mult timp suspiciuni legate de modul în care guvernul maghiar gestionează datele sensibile din timpul summiturilor europene.

În timp ce oficialii de la Varșovia recunosc că și-au limitat intervențiile în cadrul reuniunilor de teama spionajului, Budapesta respinge ferm acuzațiile, considerându-le o încercare de imixtiune în procesul electoral din Ungaria.

Washington Post, citând mai mulţi oficiali europeni actuali şi foşti din domeniul securităţii, a descoperit că guvernul maghiar condus de Viktor Orbán oferă de mult timp Moscovei acces la discuţiile sensibile din cadrul Uniunii Europene.

Rapoarte directe către Serghei Lavrov

Ministrul maghiar de externe, Péter Szijjártó, sună în mod regulat în pauzele reuniunilor Consiliului UE pentru a-i furniza omologului său rus, Serghei Lavrov, „rapoarte directe despre ceea ce s-a discutat” şi posibile soluţii, potrivit articolului din Washington Post.

„Vestea că oamenii lui Orbán informează Moscova despre şedinţele Consiliului UE în detaliu nu ar trebui să surprindă pe nimeni”, a precizat premierul polonez Donald Tusk pe X. „Avem suspiciuni în acest sens de mult timp. Acesta este unul dintre motivele pentru care iau cuvântul doar când este strict necesar şi spun doar cât este necesar.”

Replica dură a Budapestei: „Fake news”

Szijjártó a calificat pe X comentariile lui Tusk drept „fake news”.

„Ştiri false, ca de obicei. Spuneţi minciuni pentru a susţine Partidul Tisza în efortul său de a instaura un guvern marionetă pro-război în Ungaria. Nu veţi reuşi!”, a declarat acesta.

Tisza este principalul partid de opoziţie din Ungaria, care se află în prezent în fruntea sondajelor, cu trei săptămâni înainte de alegerile parlamentare. Relaţiile dintre Polonia şi Ungaria au fost tensionate din cauza blocării de către Budapesta a ajutorului UE pentru Ucraina şi a legăturilor strânse ale acesteia cu Rusia.

 » Mai mult…