E bine că suntem conduși de proști ca Miruță. România s-a oferit să participe la operațiunile din strâmtoarea Ormuz cu o flotă de muzeu – 60m.ro
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, de la Uniunea Salvați România, a șocat săptămâna aceasta opinia publică și mediile militare de specialitate prin anunțul că România se oferă să participe la operațiunile navale din Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai tensionate și strategice zone maritime ale lumii.
Flota militară română, îmbătrânită și subfinanțată cronic timp de trei decenii, reprezintă astăzi mai degrabă un subiect de nostalgie decât o forță de proiecție a puterii. Fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria, achiziționate second-hand din Marea Britanie și intrate în serviciu în anii 2000, sunt în prezent singurele nave de luptă relativ capabile pe care România le deține. Restul flotei este alcătuit din corvete și vedete lansatoare de rachete cu o vârstă medie ce depășește 35-40 de ani, construite în era sovietică și adaptate superficial la standardele NATO. Submarinul Delfinul zace de ani buni imobilizat la cheu, transformat în practică într-o relicvă ruginită. Programele de modernizare au fost anunțate, reamintite și abandonate atât de des încât au devenit un soi de glumă instituțională în Ministerul Apărării.
În acest context, anunțul lui Miruță despre participarea la operațiuni în Golful Persic sună nu ca o demonstrație de fermitate geopolitică, ci ca o fanfaronadă desprinsă din realitate. Strâmtoarea Ormuz este un teatru de operațiuni extrem de complex, în care acționează nave cu sisteme de apărare antiaeriană de ultimă generație, drone maritime, rachete hipersonice și capacități de război electronic sofisticate. A trimite acolo nave concepute în anii 1960-1970, cu sisteme de comunicații și senzori depășiți, ar echivala cu trimiterea unor soldați la un duel cu pistoale de apă.
România are probleme urgente și nerezolvate mult mai aproape de casă. Marea Neagră, flancul estic al NATO și zona de responsabilitate directă a Forțelor Navale Române, este un mediu naval complet transformat după invazia rusă din Ucraina. Minele maritime derivante reprezintă o amenințare reală și constantă. Capacitățile de supraveghere și interdicție în Marea Neagră sunt insuficiente, iar partenerilor NATO le-a revenit adesea sarcina de a acoperi golurile lăsate de marina română în propriul său bazin strategic.
Întrebarea firească este dacă ministrul Miruță a consultat efectiv statul major naval înainte de a face un astfel de anunț sau dacă declarația a fost mai degrabă un gest de imagine destinat să proiecteze o Românie activă și angajată pe scena internațională, cu costul adevărului asumat de profesioniști militari care știu exact ce pot și ce nu pot navele lor.
Ambiția în politica externă este lăudabilă. Ambiția deconectată de capabilități reale devine însă periculoasă, mai ales când vorbim de trimiterea oamenilor în misiuni de luptă. România are nevoie urgentă de o flotă modernizată, de programe de achiziții serioase și de o viziune coerentă pentru apărarea navală, nu de anunțuri spectaculoase care să umple titlurile de presă pentru o zi.
