Şeful Pentagonului crede că Ucraina poate recuceri Hersonul

Fotografie de la Mikhail Volkov, Pexels
Lloyd Austin, şeful Pentagonului, este de părere că armata ucraineană poate recuceri regiunea Herson.
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a opinat, joi, că forţele ucrainene pot recuceri Hersonul de la forţele ruse – acestea fiind, probabil, cele mai optimiste declaraţii de până acum ale oficialului american, pe marginea campaniei din Herson.
„Cu privire la posibilitatea ca ucrainenii să preia teritoriul rămas de pe malul vestic al râului Nipru şi din Herson, cred, cu siguranţă, că ei au capacitatea de a face acest lucru”, a declarat Austin, în cadrul unei conferinţe de presă cu omologul său sud-coreean, conform Rador.
SUA avertizează asupra unui răspuns semnificativ dacă Rusia lansează un atac nuclear
Ministrul american al apărării, Lloyd Austin, l-a avertizat joi pe preşedintele rus Vladimir Putin că răspunsul comunităţii internaţionale va fi „semnificativ” dacă se va încumeta să lanseze un atac nuclear, relatează agenţia de presă EFE.
„Acest lucru este important pentru lume şi rămânem concentraţi în a ne asigura că facem tot ce putem pentru a ajuta Ucraina să-şi apere suveranitatea, teritoriul”, a declarat Austin în cadrul unei conferinţe de presa la Pentagon.
Austin a apreciat că utilizarea de către Rusia a unui astfel de armament sau chiar să vorbească despre utilizarea acestuia este „periculoasă şi iresponsabilă”.
Rusia a efectuat miercuri exerciţii ale forţelor sale nucleare strategice „Grom” (Thunder), într-o nouă provocare la adresa Occidentului.
În timpul acestor exerciţii, a lansat rachete balistice şi de croazieră de pe submarinul atomic Tula, două bombardiere strategice Tu-95MC şi sisteme terestre de rachete intercontinentale mobile Yars, printre altele.
Lloyd Austin a făcut aceste remarci în cursul prezentării actualizării din 2022 a Strategiei de Apărare Naţională şi Posturii Nucleare şi de apărare antirachetă a SUA.
În ceea ce priveşte postura nucleară, documentul insistă asupra faptului că „SUA vor lua în considerare utilizarea armelor nucleare doar în circumstanţe extreme” pentru a-şi apăra interesele vitale şi pe cele ale aliaţilor şi partenerilor săi.
Documentul insistă că, atât timp cât armele nucleare continuă să existe, rolul fundamental al armelor nucleare americane este de a „descuraja” un astfel de atac împotriva teritoriului său sau al aliaţilor săi.
Pe de altă parte, Austin a explicat că documentul subliniază necesitatea de a „menţine şi consolida” descurajarea împotriva Chinei:”Este singurul concurent care încearcă să remodeleze ordinea internaţională şi, în acelaşi timp, are o putere din ce în ce mai mare de a face acest lucru”.
Rusia este calificată ca reprezentând o „ameninţare gravă”, acest adjectiv nefiind o alegere întâmplătoare, potrivit secretarului apărării, întrucât provocarea actuală a Moscovei faţă de SUA se poate schimba pe termen lung, ceea ce nu este cazul Chinei.
Totuşi, el a recunoscut că Pentagonul este îngrijorat de o posibilă ‘escaladare’ a situaţiei cu Rusia încă de la începutul conflictului, la 24 februarie, şi a încadrat în această preocupare contactele cu oficiali ruşi,