Frontex anchetează poliţia bulgară care ar fi ţinut migranţi într-o cuşcă

Agenţia UE pentru protecţia frontierelor, Frontex, a declarat joi că va examina informaţii conform cărora poliţişti bulgari ar fi închis migranţi într-o cuşcă, relatează AFP.
O investigaţie efectuată de mai multe mass-media europene susţine că migranţi au fost închişi într-o cuşcă improvizată la graniţa bulgară cu Turcia ‘sub privirea’ agenţilor Frontex.
‘Frontex tratează cu seriozitate orice raport de presupuse încălcări ale drepturilor fundamentale’, a declarat agenţia cu sediul la Varşovia. Acuzaţiile provin dintr-o anchetă publicată joi de ziarul Le Monde în parteneriat cu organizaţia Lighthouse Reports şi alte mass-media europene.
Frontex a declarat pentru AFP că, de anul trecut, biroul său pentru drepturi a înregistrat zece ‘incidente grave’ care ar fi avut loc la graniţa bulgaro-turcă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
ancheta
bulgaria
cusca
frontex
migranti
ue