Andrei Marga, despre religie în zilele noastre – 60m.ro
Lumea în care trăim reclamă rezolvări în grade diferite de urgență. În față stau acum desfășurări ce se cer curmate: războiul, conflictul dinăuntrul creștinismului, scindarea lumii, degradarea ființării umane. Niciuna nu încetează fără religie – religie la propriu. Consider că filosofia, știința, arta, religia, din schema „spiritului absolut”, sunt, totuși, în pofida ambiției lui Hegel de a le aduce sub cupola filosofiei, forme perene ale spiritului.
Teza autonomiei fiecăreia, împreună cu teza nevoii unei conlucrări, sunt miezul scrierilor mele despre religie (Teologia Hodje ,2008; Frații mai mari. Întâlniri cu iudaismul, 2009; Religia în era globalizării, 2014; Absolutul astăzi.Teologia și filosofia lui Joseph Ratzinger, 2017; Filosofi și teologi actuali, 2019; Europa și Israelul. O simbioză istorică, 2020). Promovez ideea unui aggiornamento nu numai doctrinar, ci și sub aspectul cunoștințelor despre religie. Aceasta pentru că s-au acumulat – să spunem, de la Renan, von Harnack, Soloviev, Rosenzweig încoace – mai multe asemenea cunoștințe decât în multe secole anterioare.
Recent, am circumscris într-o carte (Unde este Dumnezeu? 2022, coautor dr. Florin Ludușan) situația religiei în zilele noastre, pe care o examinasem în cadrul „Conferințelor de la Târgu Mureș” (2021). Redau tezele la care am ajuns, plecând, firește, de la întrebări puse de auditoriu.
Religia este narațiunea elaborată conceptual despre prezența lui Dumnezeu în lume, cu dovezi raționale și cu conduita ce decurge din această prezență. În pofida oricărui pozitivism, propozițiile religiei au sens, căci viața și felul de viață al omului pot avea sens.
Poruncile sunt stabilite prin revelație și verificate prin practici istorice. Revelația își are loc într-o teorie a cunoașterii capabilă să facă față ramurilor diverse ale întregii culturi. La integrarea culturală a lui Dumnezeu este de lucrat și azi spre a evita reduceri simpliste – atât în înțelesul că Dumnezeu ar fi făcut totul, cât și în înțelesul că s-ar fi oprit la creație sau ar fi abandonat lumea.
Creator, diriguitor și izbăvitor al lumii, Dumnezeu a încredințat oamenilor, cum spune chiar Biblia, un vast teren de lucru în lumea vieții lor, de care răspund.
Credința în Dumnezeu este miezul religiei și are două componente legate – recunoașterea existenței lui Dumnezeu și punerea soartei proprii în mâinile sale. Cu această înțelegere a credinței se evită confundarea religiei cu alte abordări – fie ele și ieșite din sânul ei.
Suntem în posteritatea criticii moderne a religiei, care a lăsat urme. Conștiințele au devenit mai critice în privința realităților, iar teologia și cultura religioasă au a le face față în mod rațional.
Critica modernă a religiei, care a fost nutrită de aspiraţia depăşirii religiei, a fost, între timp, infirmată. Istoria, antropologia, sociologia și psihologia religiei sunt cercetări utile ale impactului religiei, dar nu ating credința.
În critica modernă a religiei care contează și azi, cu Hegel, Feuerbach, Comte, Marx, Nietzsche, nu a fost vorba în fapt de contestarea prezenței lui Dumnezeu în realitatea lumii, ci de sancționarea instrumentalizării religiei ca justificare a stăpânului și a acțiunilor lui.
