Andrei Marga: Pacea nu va fi instituită definitiv în Europa până nu se pune capăt Pactului Ribbentrop-Molotov – 60m.ro
Profesorul Andrei Marga vorbeşte, într-un articol în Cotidianul, despre ”suveranism” și ”suveranitate” în lume și în Europa. În opinia sa, suveranitatea statelor este baza de la care trebuie să se plece în orice analiză și spune că pacea nu va fi instaurată cu adevărat în Europa până când nu se va pune capăt prin Tratate internaționale ferme, ratificate oficial în parlamentele statelor naționale, a Pactului Ribbentrop-Molotov.
Iată textul:
„Statul modern s-a construit pe libertăți și drepturi fundamentale ale individului și cetățeanului, dar și pe suveranitate. Aceasta, în triplă privință: suveranitatea poporului, suveranitatea națiunii și suveranitatea statului. Fiecare este chestiune de drept.
Formulat cât mai succint, ca să facem intuitive lucrurile, suveranitatea populară constă în dreptul poporului de a decide organizarea statului, politica sa generală și de a o controla. Suveranitatea națională este drept al națiunii de a se promova prin reprezentanții aleși. Suveranitatea de stat este drept al autorităților legitime de a lua decizii de promovare a intereselor națiunii.
Înțeleasă ca stăpânire de către subiect a condițiilor propriei vieți, suveranitatea este din nou în discuție. Evoluțiile recente au resuscitat întrebări deloc simple: mai este democrația guvernarea poporului de către popor? mai exercită națiunea puterea? mai este statul național subiect sau a fost luat în stăpânire de alte forțe?
De altfel, de ani buni, se semnalează crize: democrația este înlocuită cu administrarea din partea unor cercuri care ajung să falsifice voința politică a poporului; națiunile controlează tot mai puțin propriul stat în epoca celor mai mari concentrări de putere economică, decizională, mediatică; statul național este înlocuit la decizii de forțe internaționale. Analizele sunt solide, argumentările factuale și greu de contrazis.
Cel mai nou, conflictul din Ucraina ridică întrebarea privind exercitarea suveranității în condițiile unei lumi a interacțiunilor și a celor mai sofisticate arme. Și, desigur, ale conducerii de către o geometrie variabilă a supraputerilor.
Din numeroase rațiuni, situația fiecăreia dintre suveranități are nevoie de analize aduse la zi. Am căutat să captez criza suveranității populare într-o examinare a stării democrației (Soarta democrației, 2022), după ce am abordat criza suveranității naționale ca deficit de legitimare democratică (Justiția și valorile, 2020). Mă opresc aici asupra situației suveranității statale, știind însă bine că cele trei suveranități sunt legate lăuntric.
Direct sau indirect, declinul suveranității statului este de o vreme temă curentă. Ca un exemplu, doar, Henri Kissinger (World Order, 2014), exprimând opinia republicanilor americani, este de părere că, în situația creată mai ales odată cu consolidarea Asiei de la Pacific, este nevoie de relansarea sistemului westfalian, actualizat, în spațiul international. De altfel, „principiile westfalice sunt singura bază recunoscută a ceea ce există ca ordine mondială”, mai ales că ele au fost răspândite de înseși puterile europene ale istoriei. Timpul nostru întâmpină mult mai grave riscuri decât experiența devastatoare ale Războiului de Treizeci de Ani și are de prevenit recurența ei. Este nevoie să se acționeze înainte de a fi sufocați de dificultăți (p. 373). Consilierul prezidențial Hu Angang (China in 2020.
