Rezoluție pentru aderarea României la Schengen, votată în Parlamentul European. Austria, „sub lupă“ pentru posibila încălcare a tratatului UE

Parlamentul European a votat, marți, o rezoluție privind aderarea României la Spațiul Schengen.
Europarlamentarii au solicitat Consiliului să aprobe intrarea României și Bulgariei în Spațiul Schengen până la sfârșitul anului 2023. Rezoluția a fost adoptată marți, cu 25 de voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 0 abțineri.
Astfel, europarlamentarii din Comisia pentru petiții cer Consiliului să voteze până la sfârșitul anului 2023 în favoarea admiterii României și Bulgariei în Spațiul Schengen. Gestul e motivat de faptul că ambele țări au îndeplinit deja cerințele necesare pentru admitere. Europarlamentarii regretă decizia din 8 decembrie 2022 de a respinge aderarea acestor două țări „fără a prezenta nicio justificare juridică legată de criteriile de aderare“.
Faptul că România și Bulgaria sunt încă în afara spațiului de călătorie fără vize reprezintă o povară societală și economică importantă pentru întreprinderile și populațiile celor două țări, precizează europarlamentarii.
Potrivit acestora, cetățenii din Bulgaria și România sunt discriminați, deoarece se confruntă cu întârzieri, dificultăți birocratice și costuri suplimentare atunci când călătoresc sau fac afaceri în străinătate, în comparație cu omologii lor din spațiul Schengen. Textul rezoluției mai punctează faptul că timpul de așteptare la punctele de trecere a frontierei, deputații europeni notează că întârzierile cu care se confruntă românii și bulgarii pot dura de la câteva ore până la chiar zile -în comparație cu cele 10 minute fără controale la frontierele interne, ceea ce înrăutățește și condițiile de muncă ale șoferilor de camion.
Rareș Bogdan: Austria e sub lupă
„Victorie pentru România! Unanimitate în Dosarul România Schenghen – despăgubiri pt. pierderile suferite timp de 12 ani, Austria sub lupă pentru posibila încălcare a Tratatului UE. Cu 25 de voturi „pentru” (unanimitate), Comisia de Petiții a adoptat proiectul de rezoluție a Parlamentului European privind nedreptatea suferită de România prin votul Austriei împotriva intrării cu drepturi depline în Schengen, proiect la care sunt raportor din umbră al Grupului Popularilor Europeni.Au fost lupte complicate!
Ce urmează:
***Joi dimineață, Conferința Președinților va analiza textul raportului și îl va propune pentru plen
***Raportul va ajunge în plen în sesiunea plenară din 11 – 13 iulie
***Se va stabili data unei dezbateri publice cerute de mine pentru a analiza toate implicațiile refuzului aderării României la Schengen”, a scris europarlamentarul Rareș Bogdan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News