Jens Stoltenberg, șeful NATO, a făcut anunțul: Preşedintele Erdogan a acceptat să transmită protocolul de aderare a Suediei

foto Agerpres: Președintele turc Recep Tayyip Erdogan – secretarul general NATO, Jens Stoltenberg – prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi-a dat acordul să sprijine aderarea Suediei la NATO, pe care o blochează de peste un an, a anunţat luni secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, salutând „o zi istorică”, scrie AFP, conform Agerpres.
„Sunt bucuros să anunţ că preşedintele Erdogan a acceptat să transmită protocolul de aderare a Suediei” parlamentului turc „cât mai curând posibil şi să acţioneze cu adunarea pentru a garanta ratificarea”, a declarat responsabilul la finalul unei întâlniri cu liderul turc premierul suedez, Ulf Kristersson, în ajunul unui summit NATO la Vilnius.
Astăzi, cancelarul german Olaf Scholz a declarat că nu există nicio legătură între negocierile de aderare a Turciei la UE şi intrarea Suediei în NATO, după cum a afirmat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.
„Nu trebuie să-l considerăm un subiect legat”, a spus Scholz în cadrul unei conferinţă de presă, referindu-se la negocierile de aderare ale Turciei la UE. El a estimat că „nimic nu stă în calea unei aderări a Suediei la NATO”.
”Deschideţi mai întâi calea aderării Turciei la Uniunea Europeană şi, apoi, vom deschide calea Suediei, tot la fel cum am deschis calea Finlandei”, a declarat Erdogan în ajunul deschiderii summitului anual al NATO la Vilnius.
Olaf Scholz a declarat că vede un „mesaj pozitiv” în declaraţiile preşedintelui turc, respectiv faptul că o undă verde pentru aderarea Suediei este „posibilă într-un viitor apropiat”.
Negocierile între Turcia şi UE pentru aderarea acestui stat la blocul comunitar au fost oprite de mai mulţi ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
erdogan
nato
stoltenberg
suedia
turcia