Donald Trump, interviu cu Elon Musk pe X. Rețeaua de socializare are probleme tehnice

Donald Trump, interviu cu Elon Musk pe X. Rețeaua de socializare are probleme tehnice

Fostul președinte al SUA participă în cadrul unui interviu cu deținătorul platformei X, miliardarul Elon Musk.

Actualizare 2 – Elon Musk dă vina pe un atac cibernetic

„Se pare că există un atac masiv DDOS asupra ????. Se lucrează la restabilirea platformei.

În cel mai rău caz, vom continua cu un număr mai mic de privitori live și vom posta conversația mai târziu”, a postat Elon Musk, pe X.

There appears to be a massive DDOS attack on ????. Working on shutting it down.

Worst case, we will proceed with a smaller number of live listeners and post the conversation later.

— Elon Musk (@elonmusk) August 13, 2024

Actualizare 1 – Interviul nu a început la ora stabilită

Donald Trump revine pe platforma X pentru un interviu live cu Elon Musk, după aproape doi ani de interdicție

Interviul trebuia sa înceapă la ora 03:00 (ora României). Cu toate acestea, platforma nu poate reda live-ul spre frustrarea internauților.

This is what I’m getting when I try to join. pic.twitter.com/X8cg7qjWvr

— General™️ (@TheGeneral_0) August 12, 2024

let me in I’m paying 15$/m for x premium

— Sweep (@0xSweep) August 13, 2024

Interviul programat al candidatului american republican la președinție, Donald Trump, cu Elon Musk, pe platforma de socializare X, a antreprenorului miliardar, a întâmpinat dificultăți tehnice încă de la început, unii utilizatori având dificultăți în accesarea fluxului live, precizează și Reuters.

Site-ul a arătat că pagina „nu era disponibilă” la scurt timp după ora de începere programată, deși peste 115.000 de persoane păreau să se fi alăturat cu succes.

Cu câteva minute înainte ca evenimentul să înceapă, Musk a postat că va purta o conversație cu Trump, nu un interviu, adăugând: „Nimeni nu este el însuși într-un interviu”.

Evenimentul reprezintă o nouă oportunitate pentru Trump de a prelua lumina reflectoarelor într-un moment în care campania sa se confruntă cu cele mai mari dificultăți de până acum.

Rivala lui democrată, la alegerile din 5 noiembrie, vicepreședinta Kamala Harris, l-a surclasat în sondajele de opinie atât la nivel național, cât și în statele cheie, și a însuflețit alegătorii democrați cu o serie de mitinguri care au umplut mai multe arene. Elanul lui Harris ar putea primi un nou impuls după Convenția Națională Democrată de săptămâna viitoare, de la Chicago.

––––––––––––––––––––––––––––––

Știrea inițială

Donald Trump, fostul președinte al Statelor Unite, va apărea din nou pe platforma X, de unde fusese interzis timp de aproape doi ani după evenimentele din 6 ianuarie 2021, când mai mulți susținători republicani au asaltat Capitoliul la comanda sa.

Marți dimineață, Trump va participa la un interviu live cu Elon Musk, proprietarul platformei, într-o conversație care promite să fie „nescriptată și fără limite”, conform declarațiilor lui Musk.

Interviul reprezintă o oportunitate importantă pentru Trump de a comunica direct cu milioane de alegători.

 » Mai mult…