Planul Marii Britanii pentru a ”elibera” IA. Cum va fi implementată „prima zonă de creștere a IA”

Planul Marii Britanii pentru a ”elibera” IA. Cum va fi implementată „prima zonă de creștere a IA”

Premierul britanic, Keir Starmer, a explicat luni cum va face din Regatul Unit un „lider mondial” în domeniul inteligenţei artificială (IA).

Premierul britanic a anunţat un plan de acţiune care urmează să atragă companii, investitori şi să stimuleze o economie în declin, relatează AFP.

„Zone de creştere a IA”

Vor fi implementate 50 de propuneri pentru a „elibera” potenţialul acestei tehnologii, potrivit unui comunicat, începând cu crearea unor „zone de creştere a IA”. Autorizaţiile de construire vor fi eliberate rapid pentru a ridica infrastructura şi centrele de stocare a datelor (data centers).

„Planul nostru va face din Regatul Unit liderul mondial” al IA, a afirmat premierul Keir Starmer, o tehnologie care va aduce „schimbări incredibile’ în domeniul medical, serviciilor publice şi educaţiei.

„Noi investiţii şi  noi locuri de muncă”

„Dar industria IA are nevoie de un guvern care să-i fie alături, care să nu stea cu braţele încrucişate şi să nu lase oportunităţile să îi scape”, a spus liderul laburist în comunicat. Acest plan, pe care prim-ministrul îl va prezenta luni într-un discurs, va permite să atragă în Regatul Unit „companii de inteligenţă artificială, noi investiţii şi să creeze noi locuri de muncă”, a declarat ministrul de finanţe Rachel Reeves.

Unde va fi implementată „prima zonă de creștere a IA”

Trei companii de tehnologie – Vantage Data Centres, Kyndryl şi Nscale – s-au angajat deja să investească 14 miliarde de lire sterline (17 miliarde de euro) în Regatul Unit, pentru a dezvolta în special centre de stocare a datelor, a indicat guvernul. Potrivit acestuia, proiectele lor ar urma să creeze aproape 13.000 de locuri de muncă. Prima „zonă de creştere a IA” va fi implantată la Culham, în vecinătatea Universităţii Oxford (sud-estul Angliei).

Guvernul s-a angajat, de asemenea, să crească de 20 de ori capacitatea de calcul a Regatului Unit până în 2030, mai ales prin crearea unui nou „supercomputer”.

Ce consideră laburiștii

Laburiştii consideră că predecesorii lor conservatori au exagerat pericolele IA, cărora premierul Rishi Sunak le-a dedicat un summit în 2023, în detrimentul beneficiilor acestei tehnologii.

Premierul Keir Starmer, venit la putere în iulie, a făcut din relansarea economică prioritatea mandatului său. Dar se luptă să îşi îndeplinească promisiunile cu o creştere lentă, costuri în creştere ale împrumuturilor şi o liră în scădere, ceea ce ar putea duce la majorări suplimentare de taxe sau tăieri bugetare, notează Agerpres.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Mai mult…