Armistițiul din Gaza, posibil în această săptămână anunță un oficial american

Armistițiul din Gaza, posibil în această săptămână anunță un oficial american

Mandatul lui Joe Biden se încheie săptămâna viitoare, când va fi învestit președintele ales al SUA, Donald Trump.

Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională a Casei Albe, a declarat, luni, că Administrația Biden consideră că este posibil să se ajungă la un armistițiu în Fâșia Gaza săptămâna aceasta. Afirmația oficialului american a fost făcută pentru Bloomberg News, relatează Reuters, Sullivan adăugând că nu există garanții că părțile vor fi de acord cu un astfel de acord.

Sullivan, care a oferit un interviu pentru Bloomberg, a adăugat că administrația președintelui american Joe Biden s-a aflat în contact cu echipa viitorului președinte Donald Trump și a încercat să aibă un front unit în această problemă înainte de sosirea lui Trump la Casa Albă pe 20 ianuarie.

”Presiunea care a crescut aici spre sfârșitul mandatului președintelui Biden a fost considerabilă”, a spus Sullivan.

Mandatul președintelui Joe Biden se încheie săptămâna viitoare, după ce democrații au pierdut Casa Albă la alegerile prezidențiale din noiembrie, redând executivul american lui Trump și republicanilor, care vor controla ambele camere ale Congresului SUA.

Emisari atât ai lui Biden, cât și ai lui Trump au participat la discuții la sfârșitul săptămânii trecute în legătură cu un posibil acord în Fâșia Gaza.

”Întrebarea care se pune acum este: putem profita cu toții de moment și să facem ca acest lucru să se întâmple?”, a spus Sullivan pentru Bloomberg, adăugând că președintele Biden l-a îndrumat să lucreze îndeaproape cu viitoarea echipă de la Casa Albă, notează Agerpres.

Hamas, ”foarte aproape de un acord” cu Israelul. Puncte critice în negocierile din Qatar

Hamas este ”foarte aproape de un acord” cu Israelul pentru un armistițiu în Gaza și un schimb de ostatici pentru prizonieri palestinieni, conform unui oficial al grupării militante. Ministrul israelian de Externe, Gideon Saar, a declarat luni că au fost înregistrate progrese în negocieri.

”Israelul dorește un acord pentru ostatici. Israelul colaborează cu prietenii noștri americani pentru a obține un astfel de acord, iar în curând vom afla dacă cealaltă parte dorește același lucru”, a spus Saar într-o conferință de presă la Ierusalim.

Cu toate acestea, câteva puncte critice rămân în cadrul negocierilor care au loc în capitala Qatarului, Doha, a declarat oficialul Hamas pentru CNN.

Acestea includ cerințele Hamas ca Israelul să se retragă din coridorul Philadelphi, o fâșie îngustă de teren de-a lungul graniței dintre Egipt și Gaza, și să se angajeze la un armistițiu permanent, mai degrabă decât la o încetare temporară a operațiunilor militare lansate după atacul Hamas din 7 octombrie 2023 asupra sudului Israelului. Citește articolul complet aici.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Mai mult…