Octavian Știreanu: Alo! Proeuropenii? Vă caută Veneția! – 60m.ro

Raportul Comisiei de la Veneția a fost interpretat în fel și chip, în funcție de ce muscă bâzâie pe căciula fiecăruia. Este de înțeles de ce șeful de post A3 n-a pomenit nici măcar un singur cuvânt în emisiunile sale despre apariția acestui Raport. După cum ar fi comic să băgăm în seamă ce-a înțeles Alina Gorghiu din acest document, studenții din anul I la Drept s-ar simți jigniți.
Asistăm din nou la un spectacol al caracterelor. Penibil. Cei care până mai ieri considerau recomandările Comisiei literă de evanghelie, acum se prefac că documentul respectiv nici nu există.
Cei care au responsabilitate pentru asumarea recomandărilor din Raport și pentru modificarea a ceea ce trebuie modificat în perspectiva alegerilor din luna mai fac pe mortul în păpușoi.
Politicienii autointitulați „proeuropeni” întorc spatele tocmai la ceea ce vine dinspre etalonul de democrație al comunității europene. Prin ce își dovedesc „proeuropenismul” cei care și-au lipit această etichetă, dacă sunt muți și surzi la observațiile Comisiei de la Veneția? Cum își mai vor da ei cu cărămida în piept, că „apără calea auroatlantică pe care merge România”, din moment ce abaterile grave de la această cale, semnalate de Comisie, sunt comise tocmai de ei?
CCR judecă doar legi, informațiile nu sunt probe
Dintre multele aspecte relevate de Raportul Comisiei de la Veneția, ar trebui menționate cel puțin două lucruri esențiale.
Primul precizează că atribuția Curții Constituționale este să judece legi și nicidecum oameni ori situații care sunt supuse jurisdicției instanțelor judecătorești. „Anularea rezultatelor alegerilor trebuie să se bazeze pe încălcarea prevederilor legale”, se arată la pct.72 din Raport. Traducerea este mură în gură: anularea alegerilor se poate face doar pe cale judecătorească, nu constituțională, după parcurgerea tuturor etapelor procesuale. Încălcarea prevederilor legale se constată doar de instanțele judecătorești, nu de cele constituționale.
Instanțele constituționale se ocupă de legi, nu de spețele care se judecă în instanțe. În Raport se arată că instanțele constituționale „pot avea competența de a aprecia constituționalitatea legislației electorale și să invalideze alegerile dacă au constatat că legislația nu garantează dreptul la alegeri libere”. Curtea Constituțională are ca obiect de analiză legislația electorală și poate invalida alegerile numai dacă a constatat că această legislație este neconstituțională. Competențele CCR sunt prestabilite legal, ceea ce presupune că depășirea lor nu este posibilă.
Al doilea lucru esențial pe care-l enunță Raportul se referă la faptul că, pentru „dovedirea încălcării legii”, informațiile de la serviciile secrete nu pot fi considerate probe.
„Dovedirea încălcării legii în derularea unei campanii online, inclusiv prin folosirea rețelelor sociale, este deosebit de dificilă. Este crucial să existe decizii bine motivate și transparente în astfel de chestiuni. Astfel de decizii ar trebui să indice cu precizie încălcările și dovezile, și nu trebuie să se bazeze exclusiv pe informații clasificate (ce pot fi folosite doar ca informații contextuale), deoarece aceasta nu ar garanta transparența și verificabilitatea necesare” (Pct.77 din Raport)
Se spulberă mitul „probelor secrete” în care a încremenit propaganda șefului de post A3.