Se stabilește pacea în Ucraina? Întâlnirea lui Trump cu premierul Marii Britanii a început / live text

Se stabilește pacea în Ucraina? Întâlnirea lui Trump cu premierul Marii Britanii a început / live text

Premierul britanic Keir Starmer se întâlnește astăzi cu Donald Trump, acesta fiind al doilea lider european care ajunge la Casa Albă după vizita președintelui Emmanuel Macron din data de 24 februarie. Keir Starmer și-a arogat rolul de mediator între americani și europeni cu privire la războiul din Ucraina.

Update 21:00: Referindu-se la aspirația Ucrainei de a adera la alianța militară ca parte a unui posibil acord de încetare a focului cu Rusia, Trump a declarat: „Asta nu se va întâmpla”.

Update 20:30: Întrebat de BBC dacă încă mai crede că Zelenski este un „dictator”, după ce l-a numit astfel în urmă cu aproximativ o săptămână, Trump neagă apelativul: „Am spus eu asta? Nu pot crede că aș fi spus așa ceva”.

Update 20:20: Trump spune că se așteaptă să se „înțeleagă bine” cu Starmer pe toate subiectele discutate. „Este o mare onoare să-l am pe prim-ministrul Starmer în Biroul Oval. Este un loc foarte special, iar el este un om deosebit. Regatul Unit este o țară minunată, pe care o cunosc foarte bine (…). Astăzi vom discuta multe subiecte. Vom vorbi despre Rusia, Ucraina, comerț și multe alte aspecte și cred că putem spune că ne vom înțelege pe toate aceste teme. Am avut o relație extraordinară și, sincer, prim-ministrul și cu mine ne-am mai întâlnit de două ori înainte. Ne înțelegem foarte bine, cum ați spune voi”, a declarat acesta, potrivit The Guardian.

Știrea inițială

Keir Starmer a fost întâmpinat de Donald Trump la Casa Albă la ora 19:35 (ora României), apoi au susținut o conferință de presă comună.

Cu puțin înainte de a treia aniversare a războiului pe scară largă declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, Keir Starmer a scris, într-un articol de opinie publicat de săptămânalul britanic The Sun, că „este în interesul Regatului Unit și al SUA să sprijine Ucraina cu garanții de securitate”.

„Președintele Trump are, de asemenea, dreptate să ia taurul de coarne și să vadă dacă este pe masă un acord de pace bun”, a continuat Starmer, adăugând că „de fiecare dată” când a vorbit cu Trump „a fost impresionat de angajamentul său pentru pace”.

Prim-ministrul britanic a cerut, totuși, ca Kievul să ia parte la negocieri și „garanții puternice de securitate” din partea Statelor Unite.

În cursul zilei de sâmbătă, Keir Starmer și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au insistat asupra „necesității de a garanta o pace justă și durabilă” în Ucraina, potrivit unui comunicat al Downing Street, citat de Agerpres.

Liderul laburist s-a angajat să „continue aceste discuții importante în zilele și săptămânile următoare, inclusiv la Washington”.

Europenii se tem că Donald Trump va pune capăt războiului, declanșat de Rusia pe 24 februarie 2022, în condiții favorabile Moscovei, fără a oferi garanții de securitate Kievului.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Mai mult…