Keir Starmer salută propunerea de încetare a focului în Ucraina. Mesaj ferm pentru Rusia

Keir Starmer salută propunerea de încetare a focului în Ucraina. Mesaj ferm pentru Rusia

Premierul britanic Keir Starmer a salutat marţi propunerea de încetare a focului de 30 de zile acceptată de Ucraina şi a afirmat că acum revine Rusiei să pună capăt luptei, relatează Reuters.

„Aşa cum au spus delegaţiile americană şi ucraineană, mingea se află acum pe terenul rusesc”, a spus Starmer într-o declaraţie, felicitându-i atât pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cât şi pe preşedintele SUA Donald Trump pentru „reuşita remarcabilă”.

Starmer a spus că va folosi o reuniune a liderilor mondiali pe care Marea Britanie o convoacă sâmbătă pentru a discuta următorii paşi. 

„Suntem gata să ajutăm la încheierea acestui război într-un mod just şi permanent care să permită Ucrainei să se bucure de libertatea sa”, a declarat el.

Ucraina a fost de acord să accepte o încetare imediată a focului de 30 de zile în conflictul cu Rusia în timpul negocierilor cu oficialii americani în Jeddah, Arabia Saudită, conform unei declaraţii comune a delegaţiilor americană şi ucraineană, notează agenţiile internaţionale de presă.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat marţi că Ucraina, care a insistat iniţial pentru o încetare a focului pe cale aeriană şi maritimă, este pregătită să accepte planul Washingtonului pentru o încetare a focului de 30 de zile, pe linia frontului.

Citește și: Ucraina a fost de acord cu propunerea SUA de încetare a focului pentru 30 de zile. A acceptat planul de pace. Trump, reacție / update 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Mai mult…