Robert Radu: Umilința de la Parlamentul European din Strasbourg
Screenshot
Robert Radu: Dacă Polonia poate cere „gratis”, de ce România nu poate oferi nici măcar „ieftin”?
Îmi doresc să împărtășesc această experiență ca un semnal de alarmă pentru toți tinerii români care și-au pierdut orice încredere în instituțiile statului. Știu că poate pare imposibil, însă nu plecați. România are nevoie de noi.
De mici am fost obișnuiți ca statul să nu ne ajute cu nimic. Iar presa și televiziunile, bineînțeles, au întărit această idee de-a lungul timpului. Nu ai bani să mergi la școală? Nu mergi. Nu îți permiți să te tratezi? Mori cu zile. Nu îți permiți o casă? Rămâi în stradă sau devii sclavul băncii pe viață.
Astăzi vreau să vorbesc despre curajul altor tineri europeni de a-și cere drepturile, pe când copiii României și-au pierdut și ultima speranță în stat.
În iunie 2025, am avut onoarea de a participa la European Youth Event (EYE 2025), desfășurat la Parlamentul European de la Strasbourg. Acest eveniment internațional are loc o dată la doi ani și reunește mii de tineri din statele membre UE, oferindu-le oportunitatea de a discuta direct cu decidenții și de a influența politicile europene.
În timpul ședinței plenare din Hemiciclu, alături de europarlamentari, am dezbătut bugetul UE pe termen lung în ceea ce privește educația și tineretul. Câțiva tineri au avut oportunitatea de a ridica mâna și de a-și împărtăși ideile în fața tuturor.
Un tânăr polonez ia cuvântul:
„Este foarte greu pentru noi să ne mutăm în capitalele europene, prețurile locuințelor fiind extrem de mari. Nu ar trebui să primim gratis locuințe pentru a ne putea dezvolta?”
În acel moment, toată sala a aplaudat, fiind în totalitate de acord cu opinia polonezului. Inclusiv Nicu Ștefănuță, Vicepreședintele Parlamentului European care modera dezbaterea, i-a dat dreptate tânărului, validând nevoia de sprijin real.
Și aici intervine ironia amară. În timp ce la Strasbourg se discută deschis despre locuințe gratuite, acasă, tocmai votanții domnului Ștefănuță au fost printre cei care au luat cel mai tare în derâdere un proiect mult mai modest, cel al caselor la 35.000 de euro. Ar fi râs și de polonez? Probabil.
De ce această reacție? Pentru că așa am fost îndoctrinați de statul român. Orice vrei să faci, ești pe cont propriu. Statul poate eventual să te încurce, dar în niciun caz să te ajute.
Cine este Polonia? Este o țară care a fost ca și noi, în comunism, care a intrat în UE în 2004 și care a avut, în ultimii ani, o rată de absorbție a fondurilor europene de peste 90%. Cetățenilor li se pare o normalitate ca infrastructura să fie în continuă dezvoltare sau ca statul să lucreze în folosul lor.
Noi? Ce ne-au învățat pe noi guvernările defectuoase din ultimii 36 de ani?
Dacă un partid a prezentat un plan de guvernare care oferea locuințe începând de la 35.000 de euro pentru două camere, toți românii s-au ofensat strigând că acest lucru este imposibil! Cum 35.000? Prețul cerut de dezvoltatori este triplu, nu există așa ceva!
Însă haideți să vedem, chiar este imposibil așa ceva?
Statul, prin intermediul primăriilor, al Agenției Domeniile Statului și al altor instituții, are în patrimoniu terenuri intravilane pe care s-ar putea construi aceste locuințe. Costuri? Cetățeanul contribuie deja cu minimum 35.000 de euro (costul materialelor și manoperei de bază), iar statul, prin proiecte guvernamentale sau europene, poate suplini diferența de bani și infrastructura.
Este posibil acest lucru? Într-o țară guvernată eficient, cu siguranță. Într-o țară guvernată în interes de partid? Vedeți România.
Acesta este nivelul de încredere în stat la care ne-au adus guvernanții noștri. Dar să nu uităm că se poate și altfel! Alții știu să-și ceară drepturile, noi?
