720.000 de dolari pentru ambasadorul Românie în China, care a transformat Ambasada într-o ruină – 60m.ro

720.000 de dolari pentru ambasadorul Românie în China, care a transformat Ambasada într-o ruină – 60m.ro

În timp ce Ambasada României din Beijing se îneacă în refularea propriului sistem de canalizare, în timp ce locuințele din ambasadă se prăbușesc, iar cei trimiși în misiune și familiile acestora, între care se regăsesc și minori, îngheață de frig în apartamente și birouri, Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) continuă să plătească lunar 12.000 USD pentru rezidența separată a Ambasadorului Vasilică Constantinescu, scrie jurnalistul Dan Tomozei din Beijing.

CE SUSȚINE DAN TOMOZEI:

Valoarea totală plătită de MAE până acum este de aproximativ 720.000 USD, în condițiile în care actuala rezidență a fost închiriată din anul 2018.

Sunt 720.000 USD aruncați din bugetul țării pentru un diplomat care a contribuit masiv la punerea pe butuci a relațiilor diplomatice și economice România-China, în mandatul căruia Ambasada României a devenit o ruină, iar echipa diplomatică o umbră chiar și a perioadei în care a preluat mandatul.

Am cerut în mod oficial, atât MAE cât și ORNISS, să transmită dacă Ambasadorului Vasilică Constantinescu i-a fost retras Certificatul ORNISS, ca urmare a deselor abateri de conduită, culminate cu incidentul rutier din primăvara anului 2020, soldat cu distrugere de bunuri, fugă de la locul accidentul și refugierea în zona protejată a rezidenței diplomatice, fapte urmate de repararea în clandestinitate a mașinii diplomatice. Au trecut doi ani și jumătate de atunci, iar MAE pare că a concluzionat că un ambasador mai competent, decent și moral, nu există la București. (…)

După ce, în luna Mai 2020, am sesizat public faptele în recidivă în care a fost implicat Ambasadorul Vasilică Constantinescu, presa de la București a preluat subiectul, solicitând explicații. Într-un comunicat emis la acel moment, MAE arăta:

„Cu privire la informațiile apărute în mass-media referitoare la implicarea ambasadorului României la Beijing într-un accident de circulație, fără victime, MAE precizează că situația semnalată face deja obiectul unor cercetări în curs, aspectele în cauză fiind tratate cu maximă seriozitate. În acest moment al cercetărilor, nu pot fi oferite informații suplimentare” – MAE (…)

Am arătat și cu alte ocazii că, la Beijing, Președinția României și Ministerul român al Afacerilor Externe tolerează și mențin în funcție un Ambasador lipsit de minimă diplomație, un individ care excelează prin brutalitatea și modul abuziv cu care a tratat și continuă să își tratează colegii aflați în misiune diplomatică, culturală sau administrativă.

Nu mă feresc de cuvinte, motiv pentru care repet că este inacceptabil pentru o țară pretins democrată ca un ambasador, un diplomat, să se exprime și comporte permanent cu atitudinea unui proprietar de vite. Asta se cunoaște la București, pentru că majoritatea celor care au plecat de la post, nu doar din Beijing, au reclamat comportamentul abuziv al lui Vasilică Constantinescu. (…)

MAE prelungește mandatul lui Vasilică Constantinescu. De ce?

O explicație ar fi că, sub ministrul Bogdan Aurescu, diplomația română a încăput pe mâna unor imbecili, pe mâna unor trădători ale intereselor României, iar Vasilică Constantinescu își îndeplinește cu succes misiunea de a demola relația cu China.

 » Mai mult…