Atac masiv al hackerilor asupra infrastructurii de comunicații din Rusia. Exercițiul de Ziua Mondială a Protecției Civile, amânat

Atac masiv al hackerilor asupra infrastructurii de comunicații din Rusia. Exercițiul de Ziua Mondială a Protecției Civile, amânat / Foto: Pixabay, de Pete Linforth
Un atac masiv al hackerilor a avut loc asupra infrastructurii de comunicații din Rusia.
Ministerul Situațiilor de Urgență al Federației Ruse a amânat pentru o perioadă nedeterminată o verificare cuprinzătoare a pregătirii sistemelor de avertizare, transmite miercuri serviciul de presă al administrației Regiunii Tomsk. Motivul amânării acestui exercițiu, efectuat astăzi în mai multe țări din lume, inclusiv în România, este un atac masiv al hackerilor asupra infrastructurii de comunicații din Rusia. Se pare că sistemul de comunicații este atât de afectat, încât verificarea echipamentelor din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă nu poate fi efectuat momentan.
„Programată în această dimineață, 1 martie, o verificare cuprinzătoare a stării de pregătire a sistemelor de avertizare publică cu pornirea sirenelor și înlocuirea emisiunilor de televiziune și radio a fost amânată pe termen nelimitat. Potrivit Ministerului rus pentru Situații de Urgență, verificările cuprinzătoare au fost amânate din cauza atacurilor hackerilor asupra infrastructurii de comunicații”, se arată în raport.
Serviciul de presă al administrației regionale a declarat pentru Interfax că amânarea verificării afectează toate regiunile Rusiei. Deocamdată nu se știe cât timp va dura până când rușii vor reuși să combată atacul cibernetic și dacă exercițiul va mai avea loc astăzi sau se va decide efectuarea lui într-o altă zi.
1 martie – Ziua Mondială a Protecției Civile
Ziua Mondială a Protecţiei Civile este marcată în fiecare an la data de 1 martie. La această dată, în anul 1972 a intrat în vigoare Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile (International Civil Defence Organisation, ICDO), relatează Agerpres.
Ziua mondială a protecţiei civile a fost instituită printr-o decizie a adunării generale a Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile în anul 1990.
Organizaţia Internaţională a Protecţiei Civile este o organizaţie interguvernamentală al cărei obiectiv este de a contribui la dezvoltarea de către state a structurilor care asigură protecţia şi asistenţa populaţiei, precum şi protejarea bunurilor şi a mediului în caz de dezastre naturale sau provocate de om. Organizaţie are, de asemenea, ca misiune încurajarea cooperării şi solidarităţii reciproce între structurile naţionale de protecţie civilă ale statelor membre. Sediul organizaţiei se află la Geneva.
Originile organizaţiei datează din 1931, anul în care generalul George Saint-Paul, medic chirurg, a înfiinţat, la Paris, asociaţia „Lieux de Geneva” (Zonele Geneva). Generalul George Saint-Paul rămăsese profund marcat de atrocităţile şi cruzimea de pe urma cărora populaţia a suferit în Primul Război Mondial. Ca atare, el a avut ideea creării de zone de siguranţă sau zone neutre, unde populaţia civilă, şi în mod special femeile, copiii, bătrânii şi infirmii să poată găsi un refugiu pe timp de război. În 1937, la cererea generalului Saint-Paul, Asociaţia internaţională a zonelor Geneva („Lieux de Geneve International Association”) a fost transferată la Geneva şi a devenit Asociaţia internaţională pentru protecţia populaţiei civile şi a clădirilor istorice în vreme de război.