Radu Carp: Putin e obsedat de sfârșitul violent al lui Gaddafi. De ce nu de ce cel al lui Saddam Hussein? Există o diferență majoră
Președintele rus Vladimir Putin și fostul dictator Muammar Gaddafi, în timpul vizitei lui Putin în Libia în 2008. Foto: Kremlin
Rebeliunea lui Evgheni Prigojin de acum trei săptămâni nu s-a transformat într-o lovitură de stat, liderul Wagner urmărind să schimbe conducerea militară a Rusiei. Marșul spre Moscova, panica din jurul evenimentului, dar și mesajul total atipic al președintelui Vladimir Putin care a admis că „situația e complicată” au arătat vulnerabilitatea regimului în ciuda uriașului aparat de represiune al Kremlinului. Rebeliunea Wagner a fost de departe cel mai dificil moment politic pentru Vladimir Putin din 1999 de când e la putere.
Rebeliunea Wagner s-a terminat fără consecințe politice la Kremlin, dar a arătat că „împăratul e gol”.
Fără să fie vreodată o alternativă politică, Prigojin a urmărit fără succes schimbarea conducerii militare, dar criza fără precedent pe care a creat-o nu a fost suficientă pentru a pune baza condițiilor de schimbare a puterii, în ciuda faptului că mulți analiști nu exclud o susținere din partea elitelor ruse. Inclusiv militare, federale sau din aparatul serviciilor de informații. Nu însă suficient.
Prigojin a arătat însă fisuri în structura politică a Kremlinului.
În contextul în care Vladimir Putin a eșuat în a-și numi un succesor care să îi asigure integritatea fizică – scenariu pe care îl cunoaște încă din 1999 când Boris Elțîn i-a predat puterea – temerile președintelui rus tind să atingă paranoia.
La trei săptămâni după rebeliunea Wagner sunt multe întrebări fără răspuns. Cum a reușit Prigojin cu 2.000 – 3.000 de mercenari să ocupe Rostov pe Don, să avanseze „ca prin brânză” spre Moscova și ce a negociat cu Vladimir Putin. Rămâne mesajul rarisim și atipic al președintelui rus din dimineața zilei de 24 iunie 2023, când, vizibil îngrijorat de situația din Rusia, a acuzat liderii rebeliunii de înaltă trădare ca mai apoi să îi grațieze.
De ce e Vladimir Putin obsedat de sfârșitul violent al lui Gaddafi și nu a lui Saddam Hussein?
Președintele rus Vladimir Putin și fostul dictator Muammar Gaddafi, în timpul vizitei lui Putin în Libia în 2008. Foto: Kremlin
Reputatul profesor Radu Carp, profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti și director al Departamentului de Politici Publice, Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti, unul din cei mai importanți experți români pe spațiul fost sovietic, a atras atenția în cadrul unei ediții recente a podcastului Obiectiv EuroAtlantic difuzat de DefenseRomania cu privire la temerile pe care Vladimir Putin le are asupra propriei integrități fizice.
Profesorul Carp subliniază obsesia pe care o are Putin față de sfârșitul violent al liderului libian Muammar Gaddafi și precizează că și-a pus întrebarea de ce e Putin obsedat de moartea lui Gaddafi și nu a lui Sadam Hussein, fostul dictator irakian?
Ambii dictatori au condus un regim criminal, profund corupt, au tras în propria populație,
