Mexicul îşi închide pe termen nelimitat ambasada din Ecuador şi suspendă serviciile consulare

Mexicul îşi închide pe termen nelimitat ambasada din Ecuador şi suspendă serviciile consulare

Cu toate acestea, MAE mexican a menţionat într-un comunicat că atât cetăţenii mexicani, cât şi oamenii de afaceri mexicani din Ecuador vor putea primi asistenţă prin Sistemul de înregistrare a persoanelor mexicane în străinătate (Sirme), precum şi la ambasadele naţiunilor prietene precum Chile, Columbia şi Peru, potrivit Agerpres.

Totodată, ministrul de externe mexican, Alicia Barcena, a declarat sâmbătă că personalul diplomatic care se afla în Ecuador urma să revină duminică în Mexic la bordul unui avion comercial cu ajutorul unor ambasade prietene.

„La instrucţiunile preşedintelui (mexican Andres Manuel) Lopez Obrador, personalul nostru diplomatic se întoarce în Mexic din Quito, cu un zbor de linie, susţinut de ambasade prietene”, a adăugat şefa diplomaţiei mexicane.

Lopez Obrador a mulţumit sâmbătă pentru mesajele de solidaritate din partea liderilor şi organizaţiilor civile din Mexic şi din diferite ţări pentru ceea ce a descris a fi o „chestiune dureroasă”.

„Apreciem solidaritatea liderilor, conducătorilor şi organizaţiilor civile din diferite ţări şi din ţara noastră după atacul asupra Ambasadei Mexicului din Ecuador”, a scris Lopez Obrador în X.

La rândul său, secretarul general al Organizaţiei Statelor Americane (OEA), Luis Almagro, a îndemnat la „dialog” şi a anticipat că va solicita o reuniune a Consiliului Permanent al organizaţiei pentru a aborda tensiunile dintre ambele ţări.

Mexicul a anunţat vineri „ruperea imediată” a relaţiilor sale diplomatice cu Ecuadorul, după ce poliţişti ecuadorieni au pătruns în Ambasada Mexicului din Quito pentru a-l aresta pe fostul vicepreşedinte ecuadorian Jorge Glas, urmărit pentru corupţie.

Separat, cetăţeni mexicani au protestat sâmbătă în faţa Ambasadei Ecuadorului în Ciudad de Mexico pentru a cere respectarea suveranităţii ţării lor şi pentru a respinge intervenţionismul, după asaltul asupra ambasadei din Quito.

La complexul diplomatic al Ecuadorului a fost întărită paza încă de vineri seară, când Mexicul a rupt relaţiile diplomatice cu naţiunea sud-americană. Ambasada Ecuadorului din capitala mexicană a fost înconjurată de agenţi ai Secretariatului de Securitate Publică din Ciudad de Mexico, iar sâmbătă paza a fost sporită şi au fost instalate garduri metalice în jurul complexului.

Steagul Ecuadorului, care se afla în interiorul Ambasadei Ecuadorului, a fost coborât de pe catarg, în timp ce protestatarii au fluturat steaguri mexicane în exteriorul clădirii, în timpul protestului.

Mexicanii adunaţi în faţa ambasadei ecuadoriene din Ciudad de Mexico au strigat sloganuri împotriva preşedintelui Ecuadorului, Daniel Noboa, care a sprijinit raidul poliţiei asupra ambasadei mexicane.

„Noboa, porcule, Mexicul este suveran”, „Noboa, nefericitule, respectă-mi ţara”, „Ecuador, frate, te stăpâneşte un tiran”, „Ecuador da, Noboa nu” au fost câteva dintre sloganurile pe care le-au strigat la unison protestatarii mexicani.

Guvernul Ecuadorului a dat asigurări sâmbătă că era la curent cu riscul fugii iminente din ţară a fostului vicepreşedinte Jorge Glas şi din acest motiv a intrat cu forţa în Ambasada Mexicului din Quito pentru a-l aresta.

Ministrul de externe al Ecuadorului, Gabriela Sommerfeld, a făcut o declaraţie de presă în care a spus că guvernul său a epuizat toate căile de dialog cu executivul mexican înainte de a ordona raidul poliţiei la Ambasada Mexicului din Quito.

 » Mai mult…