Persoanele fără adăpost pot fi acum pedepsite pentru că dorm în locuri publice. Va rezolva decizia Curții Supreme criza?

Persoanele fără adăpost pot fi acum pedepsite pentru că dorm în locuri publice. Va rezolva decizia Curții Supreme criza?

Criza persoanelor fără adăpost este una dintre cele mai mari provocări sociale cu care se confruntă Statele Unite. În ultimii ani, numărul persoanelor fără adăpost a crescut semnificativ, atingând niveluri record. 

Orașele americane încearcă să găsească soluții viabile pentru a gestiona această problemă, dar o decizie recentă a Curții Supreme a deschis o nouă cale controversată: permiterea pedepsirii celor care dorm în locuri publice. Experții avertizează că arestarea sau amendarea persoanelor fără adăpost va agrava problema, făcând și mai dificilă ieșirea lor din această situație, potrivit BBC.

Viețile afectate de noua legislație

„Mai am încă 20 de minute înainte să trebuiască să mă mut”, strigă Anthony din cortul său verde aflat pe un trotuar din Hollywood, auzind pașii care se apropie. Oficialii din Los Angeles l-au avertizat că ar putea fi arestat dacă nu își mută lucrurile. Aceștia i-au explicat recenta decizie a Curții Supreme, care permite orașelor și statelor din SUA să-i pedepsească pe cei care dorm afară – o hotărâre majoră din ultimele decenii care privește această problemă delicată.

„Încerc doar să supraviețuiesc”, a spus el pentru BBC, întins în cortul său și folosindu-și rucsacul albastru pe post de pernă. Un sac de gunoi negru conține puținele lucruri pe care le poate transporta în timp ce se mută dintr-o zonă în alta. „Uneori nu dorm deloc noaptea. Sunt obosit toată ziua. Vreau doar să mă întind undeva unde e confortabil și să trag un pui de somn. Atât. Nu deranjez pe nimeni”, a mai spus el.

Anthony și-a împachetat cortul și a plecat în căutarea unui nou loc de dormit. Decizia Curții Supreme produce efecte în orașele din întreaga țară, care iau măsuri mai dure pentru a curăța taberele persoanelor fără adăpost. Aceste tabere au apărut după pandemie.

Măsuri dure în orașele americane

Multe orașe americane se confruntă cu criza persoanelor fără adăpost. Problema a fost un subiect central în alegerile recente, unde oficialii au alocat sume record pentru adăposturi și locuințe accesibile. „Nu este ușor și va dura timp să implementăm soluții care să funcționeze, așa că există un pic de teatru politic aici”, a declarat Scout Katovich, avocat la ACLU. „Politicienii vor să poată spune că fac ceva”, a mai spus acesta.

Problema, spun avocații, este că arestarea sau amendarea persoanelor fără adăpost va agrava situația; „Această tactică pur și simplu amână problema. Sigur, poate curățați o stradă, dar persoanele pe care le arestați vor reveni cu siguranță”.

Decizia Curții Supreme și impactul său

Decizia Curții Supreme nu dictează cum ar trebui să gestioneze orașele lipsa adăposturilor, dar permite măsuri mai dure fără teama repercusiunilor legale. În Oregon, liderii locali au adoptat legi ce permiteau amenzi de 295 de dolari sau pedepse cu închisoarea de 20 de zile pentru cei care dorm sau campează în public. Trei persoane fără adăpost au dat în judecată orașul în 2018, după ce au primit multiple citații pe care nu le-au putut plăti.

 » Mai mult…