Țara care și-a mutat la peste 1000 de km capitala. Orașul a fost reconstruit de la zero

Țara care și-a mutat la peste 1000 de km capitala. Orașul a fost reconstruit de la zero

Indonesia a marcat pentru prima dată Ziua Independenței la sediul noii capitale planificate, Nusantara, într-o ceremonie redusă ca urmare a problemelor cu care se confruntă orașul aflat încă în construcție și întârzierilor ce persistă, informează Reuters.

Nusantara, un proiect de amploare inițiat de președintele în exercițiu Joko Widodo, s-a confruntat cu întârzieri în construcție și deficiențe de finanțare, provocate de pandemia COVID-19, de lipsa investițiilor străine și, mai recent, de demisiile liderilor proiectului.

Deși inițial se preconiza prezența a aproximativ 8.000 de invitați, numărul participanților la sărbătoarea de astăzi a fost redus la 1.300, din cauza limitărilor în ceea ce privește cazarea și aprovizionarea cu alimente.

Președintele Joko Widodo, cunoscut și sub numele de Jokowi, a explicat anterior săptămâna aceasta că reducerea numărului de invitați a fost necesar pentru a face față provocărilor logistice.

Printre cei prezenți s-au numărat muncitori și membri ai comunității, care au asistat la ceremonie sub umbrele roșii, din cauza căldurii.

Mulyana, un muncitor de 38 de ani, a declarat că a lucrat în ultimele nouă luni la construcția unui sediu pentru ministere, care a fost dat în folosință parțial pentru această sărbătoare. El a menționat că, din cauza infrastructurii limitate, echipa a lucrat în schimburi de 24 de ore și a avut nevoie de două până la trei ore zilnic pentru a muta betonul, folosindu-se de echipamente grele: „Când am venit aici acum un an, proviziile de apă și electricitate erau limitate”, a spus Mulyana.

Nusantara este situată într-o zonă împădurită pe partea estică a insulei Borneo, la aproximativ 1.200 de km de capitala actuală, Jakarta, situată pe insula Java.

FOTO: Agerpres

Un proiect de 32 de miliarde de dolari

Președintele Jokowi a încercat să restabilească încrederea în acest mega-proiect de 32 de miliarde de dolari, demarând lucrările pentru hoteluri și clădiri de birouri și ținând prima ședință a cabinetului său în noul palat administrativ cu formă de vultur. Cu toate acestea, el a menționat că planurile de relocare a mii de funcționari publici în Nusantara ar putea fi amânate, în funcție de pregătirea capitalei, după ce inițial s-a ordonat mutarea acestora în septembrie.

Președintele ales Prabowo Subianto, care a fost prezent la ceremonia de sâmbătă, a promis continuarea dezvoltării proiectului Nusantara.

O celebrare paralelă a avut loc și în Jakarta, adaugă Reuters.

Indonezia a decis mutarea capitalei în 2022

Amintim că, în 2022, într-un efort ambițios de a combate efectele devastatoare ale schimbărilor climatice, Indonezia a decis să abandoneze capitala sa, Jakarta, și să construiască un nou oraș în altă parte a țării.

Această măsură radicală vine în contextul în care Jakarta se confruntă cu o serie de probleme ecologice severe care amenință viitorul său.

Jakarta, cunoscută în lume pentru poluarea atmosferică, se confruntă cu o combinație de probleme legate de schimbările climatice și de mediu care au determinat guvernul să planifice mutarea capitalei într-o zonă mai sigură.

 » Mai mult…