”Asistăm la o criză sanitară catastrofală” în Fâșia Gaza. Experții trag un semnal de alarmă cu privire la răspândirea bolilor transmise prin apă

Află în articol mai multe despre situația sanitară din Fâșia Gaza.
Apele de pe unele părți ale coastei mediteraneene a Fâșiei Gaza au început să devină maro, în timp ce experții în sănătate avertizează cu privire la răspândirea apelor uzate și a bolilor pe întreg teritoriul.
Imagini din satelit, analizate de BBC Arabic, arată ceea ce pare a fi o mare deversare de ape uzate în largul coastei Deir al-Balah.
Un oficial local a declarat pentru sursa citată anterior că persoanele strămutate din taberele din apropiere direcționează apele uzate direct în mare.
„Este din cauza creșterii numărului de persoane strămutate și mulți își conectează propriile conducte la sistemul de canalizare a apelor pluviale”, a declarat Abu Yazan Ismael Sarsour, șeful comitetului de urgență din Deir al-Balah.
Wim Zwijnenburg, expert în mediu din cadrul organizației Pax for Peace, a confirmat, după examinarea imaginilor din satelit, că apele reziduale par să se îndrepte spre mare din taberele aglomerate din apropiere.
Deversarea de ape reziduale din imaginile surprinse pe 2 august acoperea o suprafață de peste 2 km pătrați. Imaginile din satelit arată că deversarea a început să apară în iunie și că a crescut constant în următoarele două luni.
Nu este clar dacă poluarea de coastă continuă să crească, deoarece nu sunt disponibile imagini din satelit mai recente.
Bombardamentele israeliene intensive au dus la prăbușirea infrastructurii de gestionare a apelor reziduale din Gaza, a concluzionat în iunie un raport al ONU privind mediul.
Cogat, organismul Ministerului israelian al Apărării care supraveghează politica pentru teritoriile palestiniene, a declarat pentru BBC Arabic că un grup de lucru umanitar specializat a luat măsuri pentru a îmbunătăți sistemul de canalizare din Gaza.
Semnal de alarmă
În ultimele luni, Cogat a coordonat restaurarea puțurilor de apă și a instalațiilor de desalinizare, precum și extinderea conductelor de apă în Gaza, potrivit declarației sale.
Cu toate acestea, experții în sănătate trag un semnal de alarmă cu privire la răspândirea bolilor transmise prin apă, după ce un bebeluș de 10 luni a rămas parțial paralizat în urma contractării poliomielitei – primul caz înregistrat în Gaza în ultimii 25 de ani.
Oficialii ONU și ai Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) au solicitat, de asemenea, o încetare a focului timp de două săptămâni pentru a putea vaccina 600000 de copii din Gaza.
Însă observatorii spun că livrarea vaccinurilor s-ar lovi probabil de aceleași bariere care afectează fluxul altor ajutoare umanitare, făcând distribuția lentă și extrem de dificilă. Distrugerea sistemului de sănătate din Gaza va face, de asemenea, orice program de vaccinare o provocare enormă.
Într-un răspuns pentru sursa citată la începutul articolului, Cogat a insistat că nu există restricții privind ajutorul medical.
Într-o declarație ulterioară pe rețelele de socializare, Cogat a afirmat că „60000 de vaccinuri suplimentare împotriva poliomielitei vor fi livrate pentru vaccinarea a peste un milion de copii” în următoarele săptămâni.