Mai e puțin pînă la un nou 13-15 iunie – 60m.ro

Aflăm din presa momentului: Poliția arestează pe capete mercenari înarmați pînă în dinți care vin din țară spre București ca să linșeze politicieni și ziariști, pe bază de liste pregătite. Mîna rușilor e peste tot. Și peste tot dolari și euroi. Mulți. Vor să pună neolegionarul șef de țară. Care neolegionar trebuie judecat pentru înaltă trădare. Autoritățile trebuie să se implice profund ca să readucă liniștea în patrie. Mai bine să nu avem alegeri deloc decît să avem unele care să instaureze dictatura rușilor. S-a descoperit și un radio legionar în funcțiune. Ce dovezi mai trebuie? CCR a salvat democrația, judecătorii sunt noii eroi ai neamului. Presa care îndrăznește să critice haosul instaurat de regimul Iohannis-Ciolacu-Ciucă-CCR-șamd e ticăloșită și acționează împotriva intereselor naționale. ”Avem responsabilitatea să rămînem uniți în apărarea democrației” ne trasmite președintele care nu mai pleacă din post. ”Românii și România au nevoie de legi și instituții puternice pentru a-și apăra libertatea, pacea și viitorul”, afirmă premierul Marcel Ciolacu, care nici el nu prea vrea să mai plece.

Seamănă totul atît de bine cu lucruri care s-au mai întîmplat. Cu evenimente teribile care au mai fost. Acum, se anulează alegeri libere și se înlătură ”democratic” candidați pentru că nu ar corespunde șabloanelor democrației. În iunie 1990 s-au ”înlăturat” cu bîtele cetățeni care protestau pașnic împotriva dictaturii feseniste, nu cu judecători constituționali, ci cu mineri. În aplauzele majorității gazetarilor vremii, trecuți din presa ceaușistă direct în slujba noului regim. Și ale oamenilor de bine, care cereau lichidarea legionarilor din Piața Universității, slugile lui Coposu, Rațiu ori Câmpeanu, la ale căror sedii se găseau droguri și mașini de tipărit bani. Și care voiau să predea țara moșierilor.
Încă nu s-a trecut la violențe de stradă, dar parcă nici nu mai e mult. Situația se tensionează de la o zi la alta.

Poate nu ar strica să reiau aici un articol al vremii, publicat după mineriadă de Andrei Pippidi în Revista 22. Merită să ne amintim. Și să reflectăm adînc….
”La București e liniște
Oricine se revoltă împotriva agresivității oarbe care a invadat la 13 și 14 iunie străzile capitalei noastre știe că un guvern care a asmuțit o parte a cetățenilor țării împotriva altei părți seamănă vînt și va culege furtună…
Chiar în ajunul zilei în care președintele ales urma să depună jurămîntul, s-a dezlănțuit o acțiune polițienească, demult amînată, prin care s-a reluat ciclul represiune-revoltă-represiune. Dar acest președinte fusese ales – cum să nu ne aducem aminte? – „pentru liniștea noastră”. Dacă formula prin care candidatul Frontului se recomanda singur electorilor avea în vedere numai pe aceia care l-au votat, atunci nu mai e nici diferență între un șef de stat și capul unei facțiuni. Zilele dramatice prin care am trecut nu pot să nu ne aducă aminte de repetițiile care le-au precedat. Figurile patibulare, de clienți permanenți ai închisorilor și ai caselor de corecție, pe care le-am văzut în ultima vreme defilînd pe străzi și strigînd enormități menite să scoată din răbdări, le cunoșteam de la 12 ianuarie și din după-amiaza de 18 februarie: erau numai buni de arătat la televizor pentru a speria și dezgusta.  » Mai mult…