Daniel Funeriu și cursa prezidențială: o demonstrație de ambiție fără soluții

Fostul ministru al Educației din era Băsescu, Daniel Funeriu, și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din 2024, o mișcare care ridică mai multe sprâncene decât speranțe. „Da, vreau să candidez la Preşedinţia României,” a declarat Funeriu, joi seara, după ce liderul UDMR, Kelemen Hunor, i-a pomenit numele pe lista posibililor candidați ai coaliției.

Departe de a veni cu o viziune clară, Funeriu și-a început campania criticând partidele politice pentru lipsa unui candidat, fără să explice de ce ar fi el soluția salvatoare: „Partidele politice, astăzi, sunt în situaţia în care trebuie să caute un candidat.” Această observație, deși evidentă, spune mai multe despre haosul din politica românească decât despre calitățile sale de lider.

Printre potențialii rivali din competiție, Funeriu l-a atacat direct pe Crin Antonescu, fost lider PNL, descriindu-l cu un sarcasm evident: „E întors cu cheiţa de propriile ambiţii trecute şi neîmplinite. Vrea un rol proeminent şi vrea să pozeze în viitor candidat.” Atacurile sale nu s-au oprit aici, Funeriu denunțând și ideea ca un fost șef al serviciilor secrete, precum Eduard Hellvig, să intre în cursa prezidențială: „Propunerea de a avea un fost şef al serviciilor în postura de candidat la alegerile prezidenţiale… este una pe care am criticat-o. Propunerea este cel puţin neinspirată.”

Cu toate acestea, candidatul Funeriu nu pare să ofere altceva decât critici. Deși a publicat pe blogul său un program vast, cu „40 de teme majore și 117 puncte”, discursul său rămâne vag și impersonal. „Cele și cei – din clasa politică sau societatea civilă – care, alături de mine, vor să pună umărul la a da răspunsuri practice la aceste provocări sunt binevenite și bineveniți în demersul meu,” a scris Funeriu, fără a detalia cum exact va transforma România prin aceste „teme”.

Numele său figurează pe lista vehiculată de Kelemen Hunor, alături de Daniel David, Toader Paleologu și Crin Antonescu, o colecție de personalități care nu au reușit, în cariera lor politică, să lase o amprentă semnificativă asupra României. Hunor i-a lăudat drept oameni cu „capacitatea și calitatea intelectuală” necesare, însă percepția publică sugerează că acești potențiali candidați reprezintă doar reciclarea unei clase politice epuizate.

Într-un moment în care România se confruntă cu provocări uriașe, de la criza economică la polarizarea socială, apariția unor candidați precum Funeriu ilustrează prăpastia tot mai mare dintre clasa politică și cetățeni. Candidatura sa pare mai mult un exercițiu de ambiție personală decât o încercare serioasă de a oferi soluții pentru viitorul țării. Pe măsură ce politicienii continuă să ignore nevoile reale ale românilor, scena prezidențială devine doar un alt teren de joc pentru vanități personale și promisiuni fără substanță.