De ce alegerile anticipate sunt aproape imposibile în România – 60m.ro
În România, alegerile anticipate apar periodic ca soluție-minune. Se ceartă coaliția, se clatină guvernul, intră economia în febră, partidele se amenință reciproc cu „ieșirea de la guvernare”, iar cineva scoate din joben formula magică: anticipatele.
Sună energic, democratic, aproape igienic.
Dăm din nou votul poporului, resetăm jocul, clarificăm majoritățile, gata. Numai că, la noi, această soluție seamănă mai degrabă cu un exercițiu de imaginație decât cu o opțiune reală.
Nu fiindcă ar fi o opțiune interzisă, ci fiindcă sistemul românesc este construit aproape perfect ca să o facă improbabilă.
Aici trebuie pornit de la adevărul sec: România are alegeri parlamentare la termen în 2028, iar până acolo anticipatele pot apărea doar dacă Parlamentul este dizolvat.
Iar dizolvarea Parlamentului nu e un buton politic la îndemâna unei majorități nervoase, ci o procedură atât de îngustă și de complicată încât, în practică, aproape tot sistemul trebuie să vrea să se sinucidă ordonat ca ea să se întâmple.
Primul motiv: Constituția nu iubește anticipatele
Procedura este gândită să blocheze, nu să încurajeze
Articolul 89 din Constituție spune limpede că președintele poate dizolva Parlamentul doar după consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, numai dacă Parlamentul nu acordă votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și doar după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură.
Asta înseamnă că anticipatele nu apar pentru că un partid le cere, nici pentru că un premier pleacă și nici pentru că țara e obosită de spectacolul politic.
Ele pot apărea doar dacă Parlamentul refuză de două ori să producă un guvern, într-un interval precis, iar președintele alege apoi să-l dizolve.
Pe scurt: trebuie să ai și criză guvernamentală, și două guverne ratate, și 60 de zile consumate, și un președinte dispus să meargă până la capăt.
În România, unde instinctul dominant al clasei politice nu e riscul, ci amânarea, combinația asta apare foarte rar chiar și în scenarii teoretice.
Președintele nu este obligat să dizolve Parlamentul
Aici e o nuanță esențială pe care publicul o uită des. Constituția spune că președintele poate să dizolve Parlamentul, nu că trebuie să o facă. Adică și după două guverne picate și după 60 de zile de blocaj, tot mai rămâne un filtru politic major: voința președintelui.
Dacă șeful statului consideră că poate ”stoarce” totuși o majoritate, că anticipatele ar destabiliza mai tare sau că nu îi convine raportul de forțe din sondaje, poate prefera să continue jocul desemnărilor și negocierilor. Constituția nu-l transformă în simplu notar al crizei.
Cu alte cuvinte, anticipatele nu sunt doar greu de produs constituțional. Sunt și puternic dependente de calculul politic al Cotroceniului.
Al doilea motiv: Parlamentul românesc este programat să evite ”moartea”
Majoritățile se urăsc, dar se și salvează una pe alta
În teorie, pare simplu: cade guvernul, partidele nu se înțeleg, se merge spre anticipate.
