Ce conține declarația miniștrilor de Externe ai NATO, adoptată la București – 60m.ro

Miniștrii de Externe ai NATO au condamnat agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, îndeosebi atacaurile la adresa populației, au reiterat sprijinul pentru Moldova, dar și au decis să întărească Flancul Estic.
„Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu salută adoptarea Declarației miniștrilor de externe ai NATO, la sfârșitul primei sesiuni a Reuniunii miniștrilor de externe ai statelor NATO, pe care o găzduiește la București în perioada 29-30 noiembrie 2022 (…) În Declarația NATO de la București, miniștrii de externe ai statelor aliate și invitate au condamnat războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, în mod deosebit atacurile împotriva populației și infrastructurii civile, încălcările repetate ale dreptului internațional umanitar, precum și șantajul energetic practicat de Moscova”, se araă într-un comunicat al MAE.
„De asemenea, miniștrii de externe au reiterat sprijinul NATO pentru suveranitatea, integritatea teritorială, independența și aspirațiile euroatlantice ale Ucrainei, precum și angajamentul țărilor Alianței de a-și continua și intensifica asistența pentru Ucraina, în coordonare cu toți partenerii relevanți, în primul rând cu UE. Totodată, miniștrii au reafirmat angajamentul NATO de consolidare a sprijinului pentru Republica Moldova, Georgia și Bosnia și Herțegovina, în scopul susținerii integrității, rezilienței, capabilităților și independenței politice a acestor state”, mai arată sursa citată.
„Șefii diplomațiilor aliat au subliniat în textul Declarației hotărârea NATO de a-și întări semnificativ postura de apărare și descurajare și de a continua dezvoltarea unui spectru complet de forțe și capabilități. Au transmis un mesaj unanim de solidaritate, arătând că orice atac împotriva unui stat NATO va primi un răspuns ferm și unit. În contextul participării la reuniune a Finlandei și Suediei, state invitate să adere la Alianță, miniștrii de externe și-au reafirmat susținerea pentru Politica Ușilor Deschise a NATO și pentru deciziile Summitului de la București din 2008”, mai punctează MAE
Declarația ministrilor de Externe ai statelor NATO
1. Ne-am reunit la București, în apropierea țărmului Mării Negre, într-un moment în care invazia în derulare a Rusiei în Ucraina amenință pacea, securitatea și prosperitatea euroatlantice. Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru acest război, o încălcare flagrantă a dreptului internațional și a principiilor Cartei ONU. Agresiunea Rusiei, inclusiv atacurile persistente și inadmisibile asupra civililor ucraineni și infrastructurii energetice privează milioane de cetățeni ucraineni de servicii de bază pentru populație. A afectat aprovizionarea globală cu alimente și a pus în pericol țările și popoarele cele mai vulnerabile de pe glob. Acțiunile inacceptabile ale Rusiei, inclusiv activitățile hibride, șantajul energetic și retorica nucleară necugetată subminează ordinea internațională bazată pe reguli. Suntem solidari cu Polonia ca urmare a incidentului din 15 noiembrie 2022, care a dus la pierderi tragice de vieți ca rezultat al atacurilor Rusiei cu rachete împotriva Ucrainei. Condamnăm acțiunile crude ale Rusiei împotriva populației civile din Ucraina, încălcările și abuzurile împotriva drepturilor omului, precum deportările forțate, tortura, tratamentul barbar aplicat femeilor, copiilor și persoanelor aflate în situații vulnerabile. Toți cei responsabili de crime de război, inclusiv de violență sexuală în cadrul conflictului, trebuie trași la răspundere. De asemenea, condamnăm pe toți aceia, inclusiv Belarusului, care facilitează în mod activ războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.