AUR a prezentat programul de guvernare „Reconstruim România” la Bacău – 60m.ro

AUR a prezentat programul de guvernare „Reconstruim România” la Bacău – 60m.ro

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a continuat seria dezbaterilor publice privind programul de guvernare la Bacău. În prezența a peste 100 de reprezentanți ai mediului de afaceri, specialiști în diverse domenii, dar și ai presei, AUR a prezentat documentul intitulat „Reconstruim România: Programul de guvernare AUR în 15 puncte”.

Președintele AUR, George Simion, le-a spus participanților la eveniment că AUR are o viziune asupra felului în care trebuie condusă și reconstruită România.

„În acești 33 de ani am fost în etapa de deconstrucție. Știm cu toții ce s-a întâmplat și cred că noi am arătat că putem face opoziție, putem face mitinguri mai bine decât oricine. Vrem să vă arătăm că avem unele din soluțiile necesare pentru a conduce cum trebuie România.

Programul nostru este unul suveranist. Forțe similiare cu Alianța pentru Unirea Românilor sunt la conducere în mai multe state din Uniunea Europeană, în Polonia, spre exemplu, sau în Italia, unde Giorgia Meloni a câștigat guvernarea și Italia nu a ieșit din Uniunea Europeană, din NATO. În ciuda telefoanelor Ursulei von der Leyen, alegerile au fost câștigate în Italia și nu la Bruxelles sau în altă parte, iar acum Italia luptă pentru a ieși la liman și luptă împotriva unor idei nocive pentru națiunea italiană. Asta vrem să facem și noi”, a spus George Simion.

Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, senatorul Claudiu Târziu, a subliniat că AUR, prin aceste dezbateri publice, dă măsura interesului pe care partidul îl manifestă față de opinia românilor în cadrul efortului de reconstrucție a României.

„Sănătatea și învățământul au fost permanent subfinanțate, prost conduse, folosite în interes particular sau de grup și, în general, tratate ca niște Cenușărese ale societății românești. Lucrul acesta trebuie să înceteze. AUR poate să facă ordine și în aceste domenii, să creeze cadrul necesar pentru o dezvoltare normală a noilor generații și pentru o întreținere, așa cum se cuvine, a sănătății națiunii. De ce avem nevoie? În primul rând, avem nevoie de curaj, de a scăpa de frică. Frica această poate fi înlăturată prin implicare. Frica ce vă ține deoparte trebuie abandonată și, de asemenea, trebuie ca împreună să înlăturăm frica de aceste două zone extraordinare ale societății românești, mă refer la școală și la spitale. Este inadmisibil să ne fie frică să ne trimitem copiii la școală pentru că vor fi îndoctrinați, vor fi spălați pe creier, vor fi deturnati de la o evoluție firească, cum, de asemenea, este inadmisibil să ne fie teamă de a intra într-un spital ca să nu ieșim de acolo cu picioarele înainte. Știm că acestea nu sunt frici nejustificate și fără temei în realitate. Din păcate, ni se oferă motive zi de zi și aproape ceas de ceas”, a spus liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu.

George Simion, președintele AUR, a precizat, în contextul grevei generale a profesorilor, că este o minciună din partea Guvernului să spună că nu sunt bani, nu sunt resurse pentru educație și pentru profesori.

 » Mai mult…