Toți oamenii lui Ciolacu: Conducerea PSD Buzău și partenerii lor de viață sunt angajați la stat în proporție de 92,3% – 60m.ro

Toți oamenii lui Ciolacu: Conducerea PSD Buzău și partenerii lor de viață sunt angajați la stat în proporție de 92,3% – 60m.ro

Premierul anunțat după rotativă păstrează multe zone de umbră în privința trecutului său, scrie Valeriu Nicolae într-un articol pentru cititorii Libertatea, în care analizează legăturile dintre business și politică din fieful lui Marcel Ciolacu.

Domnul Ciolacu are un trecut tare tulbure, despre care am mai scris și eu, și mulți alții. Potrivit CV-ului oficial, nu a muncit până la 37 de ani și are legături cu afaceri care ridică multe semne de întrebare. La o analiză aprofundată, am găsit 104 oameni cu conexiuni ce duc până la numărul unu din PSD. Sunt în special din Buzău, fieful președintelui social-democrat, și au un succes incredibil la contracte cu statul și sinecuri. Peste 6 miliarde de lei au ajuns la firmele controlate de aceștia, potrivit calculelor mele.

Și nu sunt doar pesediști. O bună parte dintre oamenii legați prin firme, rude sau sinecuri de Marcel Ciolacu au fost mari șefi la PNL în perioada în care liberalii erau, chipurile, adversarii de moarte ai PSD. Între aceștia, fostul șef al filialei locale a PNL, trezorierul PNL, candidatul la primărie al PNL-ului, consilieri județeni PNL și soția fostului deputat PNL Cristinel Romanescu.  Domnul Mihai Cristian Ciolacu, nepotul liderului PSD, a fost beneficiarul unei sinecuri la ministerul condus de Orlando Teodorovici, înainte de a avea un succes senzațional în firme cu parteneri care au beneficiat de multe sute de milioane din contracte cu statul. Printre ei se află și Iman Vlad Francisc, al cărui naș de căsătorie este europarlamentarul liberal Cristian Bușoi, și care a avut parteneri de afaceri alți lideri PNL.

Dar să ne oprim puțin asupra filialei care l-a dat țării pe cel care urmează să devină prim-ministru după rotativă. O filială „model” În conducerea PSD Buzău sunt cinci actuali parlamentari și un fost ales. Toți au avut sau au soția/soțul care lucrează la stat. Parlament, primărie, finanțe publice, Ministerul Dezvoltării, Agenția pentru investițiile rurale, inspectorat etc. Pe lângă ei, mai sunt 11 oameni în conducerea PSD Buzău. Nouă dintre ei lucrează tot la stat: viceprimar, director la transportul local, director la poștă, directori la târguri și piețe, președinte de consiliu județean, vicepreședinte de consiliu județean și prezenți în CA-uri care controlează alte multe instituții ale statului.   Opt dintre partenerii lor de viață lucrează și ei la stat: la URBIS, compania locală unde șeful PSD a fost director, la consiliul județean sau în domeniul medical, unde activează o bună parte dintre firmele controlate de nepotul domnului Ciolacu. Media pe țară a celor care lucrează la stat este de 22%. Din 17 oameni câți sunt în conducerea PSD Buzău, 15 sunt plătiți de stat – 88,3%. Cu 400% mai mult decât media pe țară. 

Nu e tot. 14 din 17 sunt căsătoriți, iar 13 dintre soți și soții lucrează tot la stat în posturi- cheie pentru banul public. Cu tot cu partenerii de viață, procentul ajunge la 92,3%.  În CV-urile acestora apare des numele Universității Bioterra sau celebra Valahia de la Târgoviște – universitate unde și-au obținut doctoratele mai mulți impostori și unde șeful catedrei doctorale a fost vreme îndelungată Marius Petrescu,

 » Mai mult…