Ciprian Demeter: Majordomul Iohannis, specialist în proiecte și ceremonii, de la ”România educată” la ”România dreaptă” – 60m.ro
un editorial de Ciprian Demeter
Discursul de majordom al lui Iohannis a început să obosească poporul român, vorbind rar și gândind pe alocuri.
Cu ocazia ceremoniei de semnare a decretelor de promulgare a legilor educației, Iohannis nu a ratat o nouă ocazie să ne prezinte discursul insipid și anost, în același stil cu care ne-a obișnuit, vorbind rar, câlcând anumite cuvinte și aproape silabisind unele părți ale textului. Unii oameni care vorbesc rar au probleme medicale, ceea ce îi împiedică să aibă un flux mai rapid al vorbirii, însă în situația de față, nu este vorba despre nicio problemă medicală, ci este vorba despre aroganță și narcisism.
Discursul unui arogant și al unui narcisist se recunoaște tocmai după aceste elemente: pronunță rar, tare, aproape silabisit, cu palmele îndreptate către el însuși, simțind nevoia ca prin acestea să dovedească cine este, să arate că nu este sensibilizat de ceilalți. Aroganții și narcisiștii vor tot timpul să se audă vorbind deoarece ei cred că reprezintă ceva important, ceva ce noi toți ceilalți trebuie să ascultăm, astfel că prin modul în care își conduc discursul și cum ni se adresează ne arată că ei sunt cei care știu cum stau lucrurile, că știu adevărul, că dețin controlul, iar noi nu suntem capabili de mai mult altceva decât să stăm să-i ascultăm.
Sub conducerea lui Iohannis şi în delirul ştiinţifico-fantastic al măsurilor lui, România se îndreaptă încet, dar sigur către un dezastru al învățământului românesc, programat de marele scriitor român, Klaus Iohannis. Te apucă râsul numai când te gândești la toate acestea, dar descrierea pe care o făcea poetul național, Mihai Eminescu, despre clasa politică este la fel de actuală ca și atunci: „Caracterul obştesc al luptelor din viaţa publică a românilor e că în mare parte nu sînt lupte de idei, ci de persoane, că cei mai mulţi, în deplină necunoştinţă de ceea ce combat, dau într- un principiu oarecare c-o orbire şi c-un curaj demn de- o cauză mai bună, condamnă ceea ce nu cunosc, batjocoresc ceea ce nu vor să cerceteze, trezindu- se prea tîrziu c-au fost induşi în eroare de ambiţiile vreunei gaşte şi că a lovit într- o ţintă pe care ar fi respectat- o dacă şi- ar fi dat osteneala de- a o privi mai de aproape. Dacă un om e la noi într- adevăr atît de nefericit să profeseze o serie de idei, nu o listă de persoane, e în pericol de- a- şi vedea ideile întoarse şi răsucite de adversarii lui, pretinşi politici, după placul acestora, va vedea trăgîndu- se din ele concluzii nemai auzite, cari lui nici prin minte i-au trecut vreodată, şi în fine se va vedea citat înaintea opiniei publice după şoapte, după calomnii acreditate prin repetarea papagalicească din partea celor uşori, nu însă în virtutea unor enunţări sau fapte determinate, cari pentru toată lumea rămîn aceleaşi. Căci în aceste discuţii nu e cestiunea de-a afla adevărul, ci din contra de-a acredita un neadevăr,
