Salariile șefilor super-agenției care controlează companiile de stat au fost majorate cu 10.000 de lei/lună – 60m.ro

Salariile șefilor super-agenției care controlează companiile de stat au fost majorate cu 10.000 de lei/lună – 60m.ro

Guvernul a făcut schimbări în ultima lună din 2023 în organizarea agenției care va monitoriza companiile de stat. A modificat organigrama, dar și salarizarea conducerii. Lefurile vor fi mai mari cu aproximativ 10.000 de lei brut, anunță Europa Liberă.

În an de restriște bugetară, Guvernul a decis înființarea unei „super-agenții” care să gestioneze companiile de stat, Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Întreprinderilor Publice (AMEPIP).

Nașterea s-a făcut prin lege, nr. 187 din iunie 2023, iar organizarea și funcționarea – printr-o hotărâre de Guvern, 617, din iulie 2023.

Noua agenție urma să aibă 88 de angajați, excluzând conducerea asigurată de un președinte, doi vicepreședinți și un secretar general, plus personalul cabinetelor lor. Adică 95 de oameni în total.

Salarizarea urma să fie „la nivelul maxim al drepturilor salariale prevăzut pentru funcţiile publice din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, majorat cu 50%”.

Potrivit documentelor de înființare, conducerea agenției avea, însă, salarizarea limitată de funcțiile asimilate – cele de secretar de stat pentru președinte, și de subsecretar de stat, pentru vicepreședinte.

Salariul maxim brut al unui secretar de stat este de 26.400, iar al unui subsecretar este 23.100 de lei.

Mai bine funcționar decât demnitar

Acest lucru s-a schimbat la sfârșitul anului trecut, potrivit unor documente consulate de Europa Liberă.

Hotărârea de Guvern nr. 117/2023, aprobată pe 15 decembrie, a adus primele modificări ale legii de înființare și organizare a „super-agenției”.

Cea mai importantă este modificarea statutului conducerii. Mai exact, funcțiile de președinte și vicepreședinte nu mai sunt asimilate celei de secretar, respectiv subsecretar de stat.

Modificarea legislativă le ia statutul de demnitari celor din conducerea agenției, dar le dă dreptul de a fi salarizați cu 50% în plus față de grila de salarizare a bugetarilor.

Ceea ce înseamnă că președintele va avea un salariu brut lunar de 38.115 lei, iar vicepreședintele, de 34.650 de lei.

Pentru calculul salariilor bugetarilor se folosește o grilă de coeficienți, stabiliți prin lege, care se aplică salariului minim brut pe economie.

Salariul minim pe economie, în ianuarie 2024, este de 3.300 de lei, iar coeficientul pentru un secretar de stat este opt. Asta înseamnă că salariul brut al președintelui agenției era de 26.400 lei.

Folosind același algoritm, salariul brut lunar al unui vicepreședinte era de 23.100 lei.

Cine a solicitat aceste modificări

Conducerea Agenției susține că modificarea de statut a fost, de fapt, o clarificare adusă legii inițiale.

Președintele și vicepreședintele aveau funcțiile asimilate celor de demnitar doar din punct de vedere al salarizării. Și a fost nevoie de o clarificare a situației cerută de Comisia Europeană.

„În urma modificărilor legislative […] nu a avut loc o schimbare a statutului conducerii AMEPIP, ci o clarificare a acestuia, prin eliminarea oricărei asimilări a funcțiilor de președinte și vicepreședinte al AMEPIP, cu funcțiile de demnitate publică”, scrie în răspunsul AMEPIP pentru Europa Liberă.

Președintele pentru o perioadă de patru ani al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Întreprinderilor Publice (AMEPIP) va fi Mihai Precup.

 » Mai mult…