Tăcerea mielului Boc în scandalul Buta-Untold – 60m.ro

Au trecut două săptămâni de la detonarea scandalului Buta-Untold, în care Răzvan Buta, fondator și principal organizator al cunoscutului și controversatului festival de la Cluj Napoca, este acuzat de pedofilie, tradusă penal în relații sexuale cu minori (în speță doi băieți de 15 respectiv 16 ani), iar onestul și modestul primar Emil Boc nu a catadicsit să aibă vreo reacție, adoptând tăcerea porcului în cucuruz. Edilul clujean trebuie să vorbească și să răspundă pentru că a coauționat această manifestare muzicală de la bun început și a fost un beneficiar indiscutabil, cel puțin de imagine, al acestui festival devenit cel mai mare din România și unul din cele mai de anvergură din Europa.
Sponsorul și sponsorizatul Boc
Primarul Emil Boc a fost inițiatorul și susținătorul principal al unei hotărâri prin care Consiliul Local Cluj Napoca a alocat în 2015 suma substanțială de 600.000 de euro pentru prima ediție a festivalului. În plus, municipalitatea clujeană a asigurat o serie de sponsori importanți. Avem motive să bănuim că Boc a manifestat atâta generozitate pentru că celălalt fondator al festivalului, Sorin Gadola, era fiul omului de afaceri Ștefan Gadola, patronul firmei Energobitt din Cluj Napoca, cu care s-a aflat în relații apropiate și fructuoase. La primele două ediții ale festivalului principalul organizator a fost Gadola junior, dar ulterior s-a retras pentru că a fost depistat, arestat și condamnat pentru consum și trafic de droguri. Mai exact, a fost depistat când a organizat, în timpul unui festival, la o cabană montană a familiei din Maramureș o orgie în care s-au consumat droguri la greu, la aceasta participând amici din staff și invitați străini.
Clujeanul Ștefan Gadola a devenit un susținător și un sponsor important al PDL în perioada de apogeu a regimului portocaliu, care a coincis cu guvernarea Emil Boc, detalii în acest sens putând oferi ex-premierul primar și președintele PDL Cluj, Daniel Buda. În perioada respectivă, Energobitt a devenit una din cele mai tari firme în domeniul energiei, favorizată și abonată la contracte cu statul, iar Gadola senior a intrat în clubul milionarilor. Contractele au început să curgă din ianuarie 2009, la nicio lună după ce Boc a fost investit prim-ministru. În timpul guvernului Boc, Energobitt a beneficiat de atribuirea a nu mai puțin de 78 de contracte substanțiale cu filiale ale companiei naționale Electrica, cele mai multe cu Electrica Distribuție Transilvania Nord SA Cluj Napoca, cu Electrica Distribuție Transilvania Sud SA Brașov și cu Servicii Energetice Oltenia SA Craiova , dar și cu SDFEE Electrica SA București, Electrica Distribuție Muntenia Nord SA Ploiești, Servicii Energetice Muntenia SA București, SC FISE Electrica Serv-SISE Muntenia Nord SA Ploiești, SC FISE Electrica-SISE Transilvania Sud SA Brașov și SC FISE Electrica Serv-SISE Transilvania Nord SA Cluj Napoca.
Complicele Boc
În perioada respectivă, guvernul Boc i-a aranjat Energobitt, printr-o manoperă frauduloasă, să câștige o licitație bănoasă de mentenanță pentru firma de stat Servicii Energetice Oltenia SA Craiova, cu arie de activitate pe șase județe (Olt, Vâlcea, Gorj, Dolj, Mehedinți și Teleorman),