George Simion: Pe 9 iunie românii își iau țara înapoi! – 60m.ro

Alianța pentru Unirea Românilor a dat astăzi oficial startul campaniei electorale, printr-un eveniment amplu organizat în Hala Laminor din Capitală, în prezența a 2.000 de participanți.
„5 buletine de vot, 5 voturi pentru AUR. Asta trebuie să le transmitem tuturor românilor până pe data de 9 iunie. Nu o vom face cu ajutorul televiziunilor, pentru că sunt pe bani mulți și au moguli varani care funcționează cu bani mulți și cu corupție. Nu prin propaganda politică plătită tot din banii acestora. Nu suntem nici PSD, nici PNL, nici USR, să aruncăm milioane de euro din taxele plătite de contribuabilii români doar pentru a ne asigura un loc călduț la putere. Ci direct în stradă, zi de zi, la firul ierbii. De la un român la altul, până când mesajul nostru va fi auzit de toată țara. Nu avem nevoie de Varani, nu avem nevoie de sondaje plătite, ale căror singur scop este să dezinformeze opinia publică. Am pornit din rândul vostru, al românilor de bună credință care și-au dorit și încă își doresc să își salveze țara și să își creeze un viitor aici, acasă. Și vom rămâne în rândul vostru, până la capăt, indiferent de ce se va întâmpla”, a declarat președintele AUR, George Simion, în cadrul evenimentului.
AUR trimite la Bruxelles adevărații apărători ai patrei române.
„9 iunie va fi începutul sfîrșitului sau, din contra, începutul recuceririi normalității. Vrem o Uniune Europeană mai bună, pentru că astfel și România va fi mai bună. Vrem o Românie creștină, suverană, prosperă, în pace și cultivînd viața, într-o Uniune Europeană de națiuni suverane, care prețuiesc viața, respectă tradiția și urmăresc pacea prin bunăstare. Orice lege decisă la Bruxelles sau Strasbourg produce efecte de la București pînă la Bobîlna. Ca închiderea minelor, lichidarea fermelor de animale, interzicerea încălzirii cu lemn, condiționarea călătoriilor de un pașaport al sănătății, interdicția de a folosi mașina personală mai mult de un număr arbitrar de kilometri pe an, desființarea banilor lichizi, controlul asupra persoanei prin identitate digitală etc. (…) Ce i se întîmplă României și ce suferă Uniunea Europeană este extrem de grav și durează de prea mult timp. A interveni este o urgență extremă. Faptul că noi AUR, vedem limpede realitatea și ne asumăm misiunea de a o schimba în bine, nu ne face extremiști, ci de extremă necesitate. Nu putem continua drumul sinucigaș pe care ne conduc Nicu și Marcel la București și Ursula la Bruxelles. Este obligatorie schimbarea de curs. Și aceasta o vom face împreună, pe 9 Iunie”, a subliniat președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, Claudiu Târziu.
Astfel, în cadrul evenimentului, au fost prezentați candidații AUR la alegerile europarlamentare din data de 9 iunie. Lista este deschisă cu Cristian Terheș.
„În momentul în care drepturi și libertăți îți sunt suprimate tot ce știm despre această cultură și civilizație europeană și românească implicit se duce naibii. Toate măsurile politice care se impun la nivel european ar trebui să aibă ca finalitate prosperitate în rândul populației.