Sfârșit tragic pentru un mare astronaut! Ironia sorții: A murit după o prăbușire de avion, la 90 de ani

Sfârșit tragic pentru un mare astronaut! Ironia sorții: A murit după o prăbușire de avion, la 90 de ani

Captură de ecran / Foto: Video Youtube NASA

Astronautul Bill Anders a murit.

Bill Anders, astronautul misiunii Apollo 8, care a realizat una dintre cele mai faimoase fotografii făcute în spațiu, a murit la vârsta de 90 de ani.

Autoritățile spun că avionul de mici dimensiuni pe care îl pilota s-a prăbușit în apă la nord de Seattle, Washington.

Fiul lui Anders, Greg, a confirmat că tatăl său pilota avionul de mici dimensiuni și că trupul său a fost recuperat vineri după-amiază.

”Familia este devastată. A fost un pilot grozav. Ne va lipsi”, se arată într-o declarație a familiei.

Anders – care a fost pilot al modulului lunar în cadrul misiunii Apollo 8 – a realizat fotografia iconică Earthrise, una dintre cele mai memorabile și inspirate imagini ale Pământului din spațiu.

Captură de ecran / Foto: Video Youtube NASA

Realizată în Ajunul Crăciunului, în timpul misiunii din 1968, primul zbor spațial cu echipaj care a părăsit Pământul și a ajuns pe Lună, fotografia arată planeta ridicându-se deasupra orizontului de pe suprafața aridă a Lunii.

Anders a descris-o ulterior ca fiind cea mai importantă contribuție a sa la programul spațial.

Ziua Pământului

Imaginea este considerată ca fiind cea care a motivat mișcarea ecologică globală și a dus la crearea Zilei Pământului, un eveniment anual de promovare a activismului și de conștientizare a grijii față de planetă.

Vorbind despre acest moment, Anders a spus: „Am făcut tot acest drum pentru a explora Luna, iar cel mai important lucru pe care l-am descoperit a fost Pământul”.

Oficialii au declarat vineri că Anders s-a prăbușit cu avionul său în jurul orei 11:40PDT.

Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor din SUA (NTSB) a declarat că bărbatul în vârstă de 90 de ani pilota un Beechcraft A A 45 – cunoscut și sub numele de T-34. Agenția a precizat că avionul s-a prăbușit la aproximativ 25 de metri de coasta insulei Jones.

Martorul Philip Person a declarat pentru King-TV din Seattle că a văzut prăbușirea.

Avionul a început să facă ceea ce părea a fi o buclă și s-a inversat, a povestit acesta pentru televiziune.

„Nu-mi venea să cred ce vedeam în fața ochilor mei. Părea ceva desprins dintr-un film sau din efecte speciale. Cu explozia mare, cu flăcările și cu totul”, a declarat Person pentru postul local de știri.

Imaginile care ar fi surprins prăbușirea avionului par să arate un efort de a se ridica în ultima secundă, înainte ca acesta să atingă suprafața apei și să devină o epavă în flăcări.

Prima aselenizare

Anders a fost, de asemenea, pilotul de rezervă al misiunii Apollo 11, numele efortului care a dus la prima aselenizare pe 24 iulie 1969.

După retragerea lui Anders din programul spațial în 1969, fostul astronaut a lucrat în mare parte în industria aerospațială timp de mai multe decenii.

 » Mai mult…