Apărați votul românilor! Planul secret de fraudarea a alegerilor pus la cale de PSD și PNL – 60m.ro

Posibile fraude la alegerile locale și europarlamentare şi preîntâmpinarea lor. Metodele sunt pe cât de cunoscute, pe atât de interesante.
Pentru a-i putea contracara, pentru a-i descuraja sau opri din furt pe cei din PSD și PNL e important ca mai întâi să le cunoaștem metodele. Să fim apoi atenți la ce se întâmplă atât în secția de votare unde suntem arondați cât și în afara ei și să sesizăm persoanele sau organele competente atunci când observăm ceva suspect.
Vedeți mai jos despre ce e vorba:
- Metoda “Foto”. Intrarea în cabinele de vot cu aparate de fotografiat sau cu telefoane mobile cu cameră pentru fotografierea votului. O astfel de procedură – se explică în document – se aplică de către cei care vor să urmărească votul unor persoane cărora le-au promis bani sau alte foloase.
- Metoda “Buletin fără ştampilă”.
Înmânarea unor buletine de vot ce nu au aplicată ştampila de control. Metoda se foloseşte în mod deosebit în secţiile unde se se cunoaşte că mulţi vor vota cu un alt candidat. Urmând a fi anulate datorită lipsei stampilei de control. - Metoda “Buletinul votat”.
Înmânarea unor buletine de vot pe care a fost aplicat în prealabil ştampila “votat”. Motodă similară cu cea de mai sus, dar nu se anuleaza sunt in favoarea unui anumit candidat. - Motoda “Tipografia”.
Distribuirea unui număr mai mare de buletine de vot decât cel real. E vorba de tipărirea ilegală a unor buletine de vot care să ajungă în secţie prin intermediul unui membru al biroului. - Metoda “Suveica”.
Se întâmplă atunci când un alegător intră în secţia de vot cu un buletin deja ştampilat şi iese afară cu cel primit pentru votare. Este cea mai sigură dar și cea mai costisitoare. Se aplică astfel: se fură un singur buletin de vot din secție și apoi se dă din mână în mână, în afara secției de votare. Cel care primește buletinul furat și gata ștampilat pe cine ”trebuie”, intră cu el în secția de votare, ia un buletin nou, intră apoi în cabina de vot și, fără a-l ștampila, îl pune în buzunar. Iese din cabina de vot și introduce în urnă buletinul gata ștampilat primit de la organizatorul schemei de fraudare. Apoi iese din secție și predă organizatorului celălalt buletin, neștampilat. Acesta va fi apoi ștampilat pe numele candidatului favorit și va fi predat în continuare următorului alegător implicat în schemă, care va repeta procedura de trucare. Ciclul se repetă de câte ori este nevoie. - Metoda “Cămaşa albastră”.
O persoană, recunoscută după un element de vestimentaţie, este angajată pentru a însoţi alegătorul în cabina de vot cu scopul supravegherii acestuia în timpul exercitării votului. - Metoda “Urna mobilă”.
Atunci când urna mobilă, care se utilizează cu aprobarea preşedintelui de secţie, este folosită în exces, ca urmare a unor repetate solicitări în scris. - Metoda “Înghesuiala”.