Iohannis își mai bate puțin joc de noi cu data alegerilor prezidențiale. PNL, marioneta lui KWI – 60m.ro

Dezbaterea despre calendarul alegerilor cu câteva luni înainte de organizarea acestora arată vulnerabilitatea coaliției și potențialul de instabilitate al țării. O analiză de Sabina Fati, corespondentă DW la București:
Premierul a deschis luni consultări cu toate partidele pentru a-și demonstra forța, legitimitatea, disponibilitatea. Liberalii au refuzat să vină la discuții, forțând schimbarea calendarului agreat în primăvară de PSD și PNL. Atunci aducerea prezidențialelor în septembrie, deși mereu au avut loc în noiembrie-decembrie, a avut o logică determinată de optimismul președintelui. Klaus Iohannis spera la un fotoliu de top într-una din instituțiile UE sau NATO. Dacă scenariul era pozitiv, ar fi urmat să-și preia postul toamna. Între timp, a devenit inutilă devansarea scrutinului prezidențial, iar pentru Iohannis ar fi foarte inconfortabil să-și petreacă ultimele trei luni împreună cu un alt președinte ales, care se tot uită la ceas, nerăbdător să-și preia locul.
De-aici vine jocul liberalilor, care la început au insistat cu entuziasm pentru aducerea alegerilor imediat după vacanța de vară și care și acum au făcut pirueta în sens invers. S-au supărat când Marcel Ciolacu a declarat că „onoarea nu este numai pe panouri”, ci și „în discuțiile în cadrul coaliției”, cu bătaie la sloganul care a împânzit țara – „Un ostaș în slujba țării” – destinat campaniei lui Nicolae Ciucă. Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a ripostat explicând că liberalii vor doar alegeri la termen și că nu există niciun motiv să accepte „capriciile cuiva”. Astfel de capricii pot duce la „partide-stat”, sugerează liberalul care insistă că a mai văzut „lideri care au încercat să se transforme în lideri autocratici”. Lângă primul ministru a vegheat la consultări ministrul de Interne, liberalul Cătălin Predoiu, pentru a demonstra că PNL este și cu șeful guvernului, și împotriva lui. O dilemă greu de rezolvat pentru Nicolae Ciucă și imposibil de camuflat de locotenenții lui vocali.
Marcel Ciolacu are deocamdată doar susținerea UDMR, care ar fi de acord cu alegeri prezidențiale în octombrie, urmând ca cele parlamentare să fie la termen. USR, AUR, Șoșoacă l-au refuzat. Cu aceste opoziții, premierul poate spune că este conciliant și acceptă punctul de vedere al majorității. PSD are însă motive întemeiate să țină prezidențialele toamna, în așa fel încât candidatul partidului să profite de majorările pensiilor. Până spre iarnă, impactul scade, inclusiv din cauza greutăților financiare care vin odată cu iarna.
Dezbaterea datei alegerilor cu trei luni înainte de ziua când ar urma să aibă loc scrutinul arată un peisaj cu o țară instabilă, în care nimic nu e clar, care poate fi clătinată și înclinată spre direcții periculoase. Lipsa de predictibilitate ține de patologia statului. Liderii puterii dărâmă cu meticulozitate stabilitatea în numele căreia Klaus Iohannis a proiectat alianța PSD-PNL. Întreg proiectul în care cele două partide urmau să-l ducă pe Nicolae Ciucă la Cotroceni și să-l păstreze pe Marcel Ciolacu în fruntea guvernului vreme de zece ani, a sărit în aer. Nu există un prezidențiabil care să poată fi susținut de ambele partide și nici nu poate fi inventat unul peste noapte,