Rafila, după reținerea doctorițelor de la Spitalul Sf. Pantelimon: „Nu am pentru ce să demisionez” – 60m.ro

Rafila, după reținerea doctorițelor de la Spitalul Sf. Pantelimon: „Nu am pentru ce să demisionez” – 60m.ro

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat că nu își asumă personal situația de la Spitalul Sf. Pantelimon din București, în prima reacție avută după ce două doctorițe ATI de la spital au fost reținute pentru omor cu premeditare. Întrebat dacă își dă demisia, el a subliniat că nu are motive întrucât stabilirea dozei unui medicament este o responsabilitate a medicului.

Cât privește anchetele precedente, efectuate de corpul de control al Ministerului Sănătății, de către Colegiul Medicilor și cea internă a spitalului, în care nu au fost descoperite nereguli, Rafila a precizat că s-au efectuat fiecare pe competențe diferite, în timp ce procurorii au avut alte mijloace la dispoziție pentru a verifica situația.

„Probabil că au greșit (nr. cei care au făcut primele verificări), dar lăsați instanța să se pronunțe, eu nu vreau să mă antepronunț”, a declarat Rafila.

El a mai cerut ca întreg corpul medical să nu fie acum blamat pentru o situație punctuală și a precizat că se va deplasa la spital pentru a discuta personal cu medicii ATI, care au anunțat că declanșează greva, pentru a asigura funcționarea spitalului.

  • Corpul de control al Ministerul Sănătății verifică chestiuni administrative. Ei au verificat dacă procedurile medicale sunt respectate, nu au constatat probleme. Dar partea medicală este evaluată de persoane specializate.
  • Ancheta specializată a fost făcută de Colegiul Medicilor. Raportul Colegiul Medicilor nu conținea elemente care să sugereze că acolo era o situație care să pună în pericol deliberat situația pacienților.
  • Între timp, a continuat ancheta penală. Am pus la dispoziție toate documentele. Ieri, parchetul a emis un comunicat în care menționa un număr de patru cadre medicale care erau investigate. Am discutat cu managementul spitalului, era o situația care crea tensiune într-un spital important din București, iar dânșii au decis că vor demisiona. Directorul medical a făcut-o imediat, managerul urmează să o facă. Trebuie să asigurăm funcționarea spitalului. Demisia intră în vigoare în câteva zile.
  • Medicii sunt cei care tratează pacienții, cei care salvează vieți, mai ales cei de ATI unde ajung cazurile cele mai grave. Din păcate, unii pierd lupta pentru că au cazuri avansate.
  • Mă duc să discut cu medicii de la Sf. Pantelimon pentru a găsi o soluție. Blamarea corpului medical în corpore nu este o atitudine pe care să o încurajăm. Cine a greșit să plătească!
  • Cele 3 anchete au fost pe teme diferite. Fiecare controlează unde are competență. Corpul de control este parte administrativă, partea profesională a verificat-o colegiul medicilor și spitalul. Entitățile au emis rapoarte scrise asumate în care spun că nu au găsit neregulile în modul de administrate a spitalului și de acordare a îngrijirii medicale, atunci eu nu puteam emite o altă opinie. Parchetul are alte mijloace de anchetă, poate face percheziții, poate să ridice înscrisuri. Am citit al doilea comunicat al parchetului și am văzut fapte grave, eu sunt personal afectat de ce am văzut acolo. Trebuie să lăsăm justiția să-și facă treaba.

 » Mai mult…