George Simion a prezentat Planul pentru educație: salarii decente pentru profesori, finanțări corecte pentru universități – 60m.ro

Președintele AUR, George Simion, a prezentat miercuri, 4 septembrie, măsurile din Planul Simion pentru educație. Evenimentul a avut loc într-o școală publică din comuna Gura Ialomiței, județul Ialomița.
„Nu o să ne atingem nici de calendarul examenelor. Nu trebuie să se atingă cineva nici de materie. Revenim la materiile de bază, pentru că nu reinventăm roata. Introducem disciplină în școli, remunerăm corespunzător profesorii și îi punem acolo unde trebuie, oferindu-le respect. Sistemul educațional trebuie să se axeze și să se orienteze către piața forței de muncă. Și universitățile nu mai trebuie să fie finanțate în funcție de numărul de locuri. Asta este cea mai mare prostie. Încercăm să compensăm decalajul față de celelalte state europene, făcând studenți la kilogram. Faci două facultăți, să vinzi ziare în stații”, a spus George Simion, în cadrul prezentării planului pe educație.
Președintele AUR a explicat că redarea demnității profesorului înseamnă, în primul și în primul rând, o remunerație corespunzătoare.
„Soția mea este profesor. Eu consider că are vocație pentru așa ceva. Dar nimeni care are vocație pentru a fi profesor și poate profesa și în alte domenii, nu va rămâne în sistemul educațional românesc, având în vedere salariile care se oferă. Doar să fii foarte, foarte pasionat! Mai mult, a veni în mediul rural, să fii învățător, profesor, este considerat de unii chiar nebunie dacă nu faci parte din comunitatea respectivă. De aceea, profesorii trebuie încurajați, trebuie stimulați, trebuie să li se ofere o locuință acolo, în comunitatea unde predau, pentru a ne asigura că și elevii din mediul rural au o șansă și au un viitor”, a adăugat George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale.
Profesorul Radu Baltasiu, propunerea AUR pentru ministerul Educației, a criticat reforma făcută de coaliția PNL-PSD, care a ciopârțit sistemul de învățământ românesc.
„Fără educație nu putem avea o societate. Este o minune că un partid și un lider politic este preocupat de aceste lucruri fundamentale. Sistemul educațional românesc nu trebuie doar schimbat, trebuie adunate cioburile distruse în special de ultima ispravă a cuplului Iohannis – Deca. Este la pământ. Sunt cifre îngrijorătoare. Doar 3% dintre tinerii din ultimii ani de liceu mai consideră cartea o opțiune”, a spus profesorul Radu Baltasiu.
Cristina Dascălu, Conferențiar universitar doctor, a vorbit despre nevoile sistemului educațional.
„Planul Simion pentru Educație nu este doar o strategie; este un angajament solemn față de dascălii României.(…) Vom lansa campanii naționale care să celebreze contribuția profesorilor la societate. Vom crea sisteme de mentorat care să sprijine tinerii dascăli. Vom implementa programe de dezvoltare profesională continuă, asigurându-ne că profesorii noștri rămân în avangarda cunoașterii și inovației pedagogice.
Dar mai presus de toate, vom lupta pentru a schimba percepția publică. Securitatea și bunăstarea profesorilor vor fi prioritățile noastre. Nu vom tolera nicio formă de abuz sau lipsă de respect față de cei care își dedică viața educării copiilor noștri. (…) Redarea demnității profesorilor nu este doar un obiectiv – este o datorie morală.