Andrei Marga: În România s-a ajuns ca cei care cer respectarea voinţei poporului, a Constituţiei şi a legilor să fie consideraţi „extremişti”, „pro-ruşi”, „manipulaţi” – 60m.ro
„Nu poți să nu constați cu tristețe că, în ani de oportunități de formare și informare, la noi ajung la decizii inși care citesc puțin și pricep tot atât de puțin. Faptul se putea observa ușor zilele trecute în intervenția plină de imprecații („fascistoid”, „legionaroid”, „vândut”, „atac la judecători” etc.) a ministrului actual de interne. Sunt oare juriști care nu stăpânesc cuvintele folosite, chiar dacă se dau emfatic și „prof. dr.”?”, scrie, în Cotidianul, profesorul Andrei Marga.
„Străini de civism, asemenea inși înlocuiesc rezolvări de drept cu scrâșnetul de vorbe menite să năucească. Dacă s-ar uita în oglindă, ar constata că sunt civic, moral și politic sub nivelul a ceea ce atacă.
Oricâtă propagandă invocă abuzivul ministru, inepta anulare a alegerilor prezidențiale 2024 de către CCR nu se poate justifica în fața unei justiții propriu-zise. Iar ceea ce, cu vădite carențe de logică, „președintele” a recitat din nou, că Rusia și China ar fi intervenit în alegeri, rămâne vorbă goală, el însuși recunoscând că nu sunt probe. Dar pune Romania iarăși, iresponsabil, în antagonisme internaționale gratuite și prostești! În definitiv, se ridică întrebarea: milioanele de cetățeni, inclusiv din diaspora, care au votat schimbarea profundă de regim au făcut-o oare pentru că cineva i-a manipulat? Nu cumva românii au votat desprinderea de un regim diletant și penibil, care a îngropat țara în dificultăți fără precedent? Nu cumva decidenții îi iau pe cetățeni drept debili?
Anularea alegerilor nu rezolvă ceva și costă deja enorm. Pentru oamenii maturi, care cunosc dreptul, ieșirea din situație este retractarea de către CCR a acestei compromițătoare decizii. Se spune, cu mistică rudimentară, că o decizie a CCR nu poate fi retractată. Dacă însă a putut să-și retracteze validarea inițială, CCR poate să-și retracteze și anularea alegerilor. Motivul juridic poate fi acum „lipsa de probe”. Maturitatea juridică ar fi cazul să triumfe în fața potlogăriei și a relei credințe.
Este adevărat că pe unii lămurirea noțiunilor îi obosește. Un adevăr străvechi este însă acela că doar unde se fac destule distincții este inteligență și civilizație. De aceea, ne oprim aici cu clarificări asupra perechii „suveranism” –„globalism”, care-i agită, cum se vede, pe diverși defazați.
În jurul „globalismului” stăruie confuzia cu „globalitatea” și „globalizarea” – noțiuni evident diferite. Este vorba de o ideologie (globalismul), de o viziune asupra lumii (globalitatea) și de o politică economică (globalizarea). Globalitatea este realitate, globalizarea se poate discuta, iar globalismul a dus deja la crize, chiar la războaie, în zilele noastre.
Globalitatea, ca luare în considerare a întregului realității cunoscute, nu este nouă. O globalitate morală care-și asumă că „fiecare om este o ființă demnă de respect” este veche. Bunăoară, acțiunea prin care Apostolul Pavel a deschis iudeo-creștinismul spre orice ființă umană venea dintr-o asemenea conștiință.
Globalizarea este altceva – o politică economică, de reducere până la abolire a tarifelor vamale și de deschidere a piețelor, cu implicații, desigur, în sectoarele societății. Această politică a fost concepută în inventivele seminarii de la Harvard,
