Ucrainenii vor bisericile românești – 60m.ro

Ucrainenii vor bisericile românești – 60m.ro

Relaţiile dintre Biserica Ortodoxă Ucraineană (UPT) şi nou-creata structură religioasă Biserica Ortodoxă a Ucrainei (PTU), susţinută de autorităţile de la Kiev, se deteriorează de la o zi la alta. În numeroase lăcaşuri de cult din regiunea Cernăuţi sunt declanşate scandaluri şi proteste, după ce reprezentanţii PTU, conduşi de mitropolitul Epifanie, au încercat să preia cu forţa parohiile.

Enoriaşii mai multor parohii din localitatea Sadagura, suburbie a oraşului Cernăuţi, şi-au manifestat, duminică după-amiază, opoziţia totală faţă de intenţia PTU de a prelua administrarea bisericilor lor, aflate acum în subordonarea UPT, condusă de mitropolitul Onufrie. De altfel, în subordinea Preafericitului Onufrie se află şi cele 127 de biserici din regiunea Cernăuţi în care se oficiază slujbele religioase în limba română.

Una dintre bisericile din Sadagura pe care noua biserică ucraineană intenţionează să o preia, în ciuda opoziţiei enoriaşilor, este Biserica Sfântul Spiridon, ctitorită între 1715- 1717 de domnitorul Moldovei, Nicolae Mavrocordat. La vremea respectivă, ea se afla pe colina din Piaţa turcească din Cernăuţi şi purta hramul Adormirii Maicii Domnului. În 1779, biserica din lemn a fost strămutată pe actuala poziţie, în Sadagura, şi sfinţită din nou cu hramul Sfântul Spiridon.

„Este importantă pentru noi, comunitatea românească, pentru că aici, în curtea acestei biserici, a fost îngropat Emanuel Logothetti, cel care a organizat manifestările de la Putna din anul 1871”, a declarat un lider al comunităţii româneşti din Cernăuţi.

Credincioşii din Cernăuţi susţin că scindarea bisericii ucrainene are un scop politic.

„Asta e o luptă mai mult politică decât în credinţă. Credinţa este în dragoste, în dragostea faţă de Tatăl Ceresc şi faţă de aproapele nostru. Nu suntem de acord cu acest transfer. În raionul Sadagura sunt multe confesiuni. Cea mai asuprită este Biserica Ortodoxă. De ce?”, se întreabă Lilia Popovici, o credincioasă din Sadagura.

Preoţii din Cernăuţi acuză autorităţile că susţin noua biserică şi că îi provoacă pe credincioşi, dar şi pe liderii lor spirituali să lupte unii împotriva altora.

„Până la înfiinţarea acestei confesiuni, PTU, toţi locuitorii Sadagurii au trăit în pace, în linişte, toţi umblau la biserică, se rugau, se adunau cu toţii la căminul cultural. Odată cu apariţia acestei structuri a venit dezbinarea între oameni. În timp de război ar trebui să fim cât mai uniţi, să ne ajutăm unii pe alţii, indiferent de confesiune sau naţionalitate, trebuie să ne susţinem şi să ne iubim aşa cum ne învaţă şi Mântuitorul. Prin acţiunile lor ne-au demonstrat că nu vor să se roage alături de noi, au vrut să ne provoace, să ne ponegrească, afirmând că noi, ucrainenii, suntem conduşi de Kiril”, a declarat, pentru AGERPRES, părintele Serafim Dimitrovic.

Preoţii, atât români, cât şi ucraineni, care aparţin UPT nu au nici cea mai mică intenţie de a renunţa la apărarea bisericii lor şi credincioşilor.

„Credinţa fără fapte este moartă. Credinţa ne-o demonstrăm prin fapte, ne-am adunat pentru sfânta şi dreapta credinţă. Ne dăm seama de ce se întâmplă în jurul nostru,

 » Mai mult…