Senatorul Marius-Valentin Roman (AUR): „România are nevoie de un plan național, nu de simulacre de dialog și experimente politice”

Senatorul AUR Marius-Valentin Roman atrage atenția, într-o declarație publică fermă, asupra stării critice în care se află România și denunță încercările partidelor de sistem de a mima consultările publice, în timp ce deciziile majore sunt deja luate în spatele ușilor închise.
„Asistăm la un nou episod de simulacru politic. În loc să avem un plan național coerent, suntem martorii unor consultări formale, în care este limpede că totul este deja stabilit – cine va fi premier, cine va sta la butoane și ce interese vor fi servite. România nu mai are timp de pierdut. Țara noastră are nevoie de direcție, de viziune și de acțiune reală”, afirmă senatorul Roman.
Parlamentarul AUR susține că formațiunea din care face parte a prezentat constant soluții clare și aplicabile, într-un program de guvernare construit pe priorități economice, administrative și sociale solide. Iată principalele măsuri promovate de AUR:
- Reducerea birocrației și reformarea administrației publice
Roman susține comasarea instituțiilor redundante și reducerea numărului de primării, precum și redistribuirea personalului excedentar către domenii cu deficit acut de personal: educație, sănătate, infrastructură. - Reducerea aparatului de stat prin metode echitabile
Fără concedieri forțate, AUR propune pensionări anticipate, reorganizări naturale și programe de sprijin pentru reconversia profesională a celor care vor să lucreze în mediul privat, prin ajutoare financiare și consiliere. - Eliminarea risipei bugetare
„Trebuie să punem capăt sporurilor aberante, achizițiilor de lux și contractelor de consultanță fără conținut”, subliniază Roman. Fondurile trebuie redirecționate către investiții reale, nu spre clientelă politică. - Sprijinirea producției interne
Senatorul consideră esențială întărirea producției românești pentru reducerea deficitului comercial: „România nu trebuie să exporte materie primă, ci produse finite. Avem capacitatea, ne lipsește doar voința politică.” - Crearea de locuri de muncă în industriile strategice
Prin investiții în construcții, industria navală, industria alimentară și procesarea resurselor naturale, România poate atrage înapoi românii plecați peste hotare. „Diaspora este o resursă uriașă pe care trebuie să o aducem acasă.” - Plată rapidă a facturilor de către stat
Roman propune un sistem de plată în maximum 5 zile pentru bunurile și serviciile livrate statului, pentru a evita falimentele cauzate de întârzierea plăților publice. - Simplificarea procedurilor pentru investiții majore
„Autorizațiile nu trebuie să dureze ani de zile. Pentru proiectele strategice, acestea trebuie emise în cel mult 60 de zile”, afirmă senatorul. - Ajustarea masei monetare pentru susținerea economiei
Cu una dintre cele mai mici mase monetare din UE, România are nevoie de o ajustare controlată, cu bani direcționați exclusiv spre sectoare productive. - Fără noi taxe pe mediul privat
„Nu putem cere mai mult de la antreprenori decât suportă. Mediul privat a ajuns la limită. E timpul ca statul să devină eficient, nu lacom.” - Accelerarea absorbției fondurilor europene
Roman cere crearea unei structuri executive speciale, subordonate direct premierului, pentru a elimina blocajele birocratice și a garanta folosirea eficientă a fondurilor europene.
„România nu mai are nevoie de cârpeli politice și guverne de laborator. Are nevoie de un plan național, de lideri curajoși și de măsuri asumate. AUR este gata să livreze acest plan – serios, coerent și profund românesc”, a concluzionat senatorul Marius-Valentin Roman.
Programul complet al partidului AUR poate fi consultat online pe www.programaur.ro.
