Nicușor Dan blochează legea anti-legionari – 60m.ro

Nicușor Dan blochează legea anti-legionari – 60m.ro

Președintele României a sesizat azi CCR în privința controversatei legi promovate de deputatul evreilor, Silviu Vexler, privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război.
”Statul român trebuie să acționeze cu fermitate pentru a preveni și pentru a combate incitarea la ură, la xenofobie, la discriminare de orice fel. Dacă nu o face însă într-o manieră echilibrată, cu respectarea strictă a prevederilor constituționale, efectul va fi contrar. Societatea românească este puternic polarizată, încrederea în autoritățile statului este la cote reduse, și orice acțiune a statului care se referă în mod dezechilibrat la această polarizare crește tensiunea socială și neîncrederea în autorități.
Cu alte cuvinte, orice acțiune a statului care se referă la polarizarea existentă trebuie să ofere toate garanțiile pentru a nu putea fi citită ca o acțiune a unei opțiuni politice a societății, cu reprezentare parlamentară majoritară, împotriva celeilalte”.
Textul integral al sesizării:
Prima modificare importantă pe care o aduce Legea analizată este aceea că extinde sfera organizațiilor interzise la cele cu caracter legionar, pe lîngă organizațiile cu caracter fascist, rasist sau xenofob, care erau interzise deja în mod expres prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 31/2002 (art. I pct. 5 din Lege). Inițierea, constituirea, aderarea, sprijinirea unei asemenea organizații cu caracter legionar constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, o pedeapsă relativ severă în sistemul sancționator penal aflat în vigoare în România.
Spre deosebire de celelalte organizații interzise (rasiste și xenofobe), care pot fi definite prin raportare la anumite criterii relativ obiective, respectiv discriminarea unor persoane sau unor grupuri de persoane în funcție de rasă sau naționalitate, noțiunea de legionar nu este definită nicăieri în cuprinsul O.U.G. nr. 31/2002. În schimb, actul normativ citat definește numai noțiunea de Mișcare Legionară – art. 2 lit. f) din O.U.G. nr. 31/2002, cu modificări minore în Lege[1], însă nu lămurește care este raportul dintre adjectivul legionar (privitor la organizații) și sintagma pe care o analizăm aici.
De asemenea, noțiunea nu poate fi înțeleasă nici prin raportare la semnificația curentă a acesteia din limba română, interpretare la care ne obligă expres prevederile art. 36 alin. (4) teza I din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative[2]. Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, ediția din 2009, adjectivul legionar înseamnă referitor la legionari, iar substantivul legionar este definit ca fiind un membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier, conform celui de-al doilea sens menționat în dicționar[3].
Rezultă de aici că o organizație cu caracter legionar ar fi o organizație privitoare la mișcarea social-politică de extrema dreaptă reprezentată de partidul Garda de Fier. O asemenea definiție este inexactă, deoarece nu se înțelege conexiunea pe care legiuitorul intenționează să o realizeze între o organizație (partid sau mișcare politică, asociație sau fundație, societate comercială, alte asemenea persoane juridice) și asocierea ei cu Garda de Fier.  » Mai mult…