Nuntașii din UE, la concert în Moldova pentru a îndemna alegătorii să voteze pentru PAS la alegerile din 28 septembrie – 60m.ro

Nuntașii din UE, la concert în Moldova pentru a îndemna alegătorii să voteze pentru PAS la alegerile din 28 septembrie – 60m.ro

Președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și premierul Poloniei, Donald Tusk, au vizitat miercuri Moldova pentru a îndemna alegătorii să continue să se îndepărteze de Rusia și să sprijine guvernul pro-UE condus de Maia Sandu, înaintea alegerilor parlamentare decisive din 28 septembrie 2025.

Cei patru lideri au transmis mesaje de solidaritate și susținere pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Emmanuel Macron și Donald Tusk s-au adresat publicului în limba română.

„Sunt foarte fericit să fiu alături de voi toți împreună pentru a sărbători. Datorită vouă, inima Europei bate mai puternic ca niciodată la Chișinău. Am venit să transmit mesajul puternic din partea poporului francez, care admiră lupta voastră pentru democrație și justiție”, a declarat președintele francez.

Premierul polonez Donald Tusk a subliniat că Moldova și-a câștigat libertatea și locul în comunitatea europeană prin unitate și curaj.

„Atunci când un popor este unit și curajos, nici un imperiu nu-l poate înfrânge. Voi moldovenii ați arătat deja că aveți această putere. Ați arătat lumii că Moldova trăiește după valorile noastre comune”, a spus acesta.

Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a reiterat importanța obiectivului de aderare la UE.

„Suntem aici să vă spunem că pentru noi Moldova este un partener apropiat. În această zi puteți să vă mândriți de țara voastră. Suntem alături de voi acum și în viitor”, a spus șeful guvernului de la Berlin.

La rândull său, Maia Sandu le-a mulțumit celor trei oficiali pentru sprijinul acordat și a amintit semnificația zilei de 27 august 1991.

„Acești 34 de ani de independență nu au fost ușori, dar am învățat și am crescut împreună, iar astăzi suntem mândri de realizările noastre. Am demonstrat că suntem parteneri de încredere și de aceea avem acești prieteni valoroși. Vrem și merităm să trăim în pace și să aducem Europa aici acasă”, a afirmat șefa statului.

Discursurile liderilor au completat concertul organizat în centrul capitalei, unde au evoluat artiști consacrați precum Magnat și Feoctist, Satoshi, Irina Rimes, Zdob și Zdub și Carla’s Dreams.

„Moldova, cu o populație de 2,4 milioane de locuitori și situată între România și Ucraina, este ținta presiunilor Kremlinului, care folosește tactici hibride pentru a influența alegerile și a împiedica eforturile țării de a adera la Uniunea Europeană. Vizita liderilor europeni are scopul de a menține Moldova pe drumul aderării la UE și de a arăta alegătorilor că există o alternativă la influența Rusiei”, notează Politico.

„Sunt cei care vor încerca să ne abată de la drumul cel bun. Au încercat și înainte… Dar poporul moldovean știe ce este mai bine pentru el”, este așteptat să declare Maia Sandu la un miting organizat cu ocazia Zilei Independenței, potrivit sursei citate. Președintele va sublinia că „pentru țara noastră, cea mai bună alegere este să stăm alături de Franța, Germania, Polonia și celelalte state ale continentului nostru în marea familie a păcii – Uniunea Europeană”.

Vizita din această săptămână a președintelui francez Emmanuel Macron,

 » Mai mult…