Mafia PSD. Fostul șef de cabinet al ”prea cinstitului” Grindeanu câștigă peste 10.000 euro pe lună de la stat, din 5 locuri: „Ca orice gospodar” – 60m.ro

Cristian Anton a declarat venituri de la Autoritatea Rutieră Română, Ministerul Transporturilor, podul de la Calafat, Aeroportul Traian Vuia din Timișoara și o companie de apă din Călărași. Este un apropiat al șefului PSD Sorin Grindeanu, căruia i-a fost coleg de consiliu local acum aproape două decenii, apoi i-a devenit șef de cabinet, dezvăluie site-ul de investigații Snoop.
- Din suma totală pe care o încasează Cristian Anton, aproape jumătate e indemnizația de la firma Danube Bridge, cea care gestionează podul de peste Dunăre de la Calafat, unul dintre cele care leagă România de Bulgaria.
- Cristian Anton (57 de ani) a fost numit membru în consiliul de supraveghere al companiei în timpul mandatului lui Sorin Grindeanu de ministru al Transporturilor (2021-2025), politician devenit președintele Camerei Deputaților și președinte interimar al PSD.
- Întrebat cum își împarte timpul între cele cinci locuri de muncă, Anton a declarat pentru Snoop: „Cum își împarte orice gospodar”.
„PSD susţine adoptarea rapidă a unui pachet de măsuri cu o destinaţie clară: tăierea privilegiilor şi sinecurilor! Inclusiv prin angajarea răspunderii Guvernului! PSD nu girează obtuzităţi contabile, care pun lacăt pe dezvoltarea comunităţilor locale! Nicio ţară nu s-a dezvoltat lovind în proprii cetăţeni”, scria pe 22 iulie, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu marți, într-o postare pe Facebook. Nu avea să fie singura dată când Grindeanu cerea tăierea sinecurilor din administrație, mesajul revenind constant în discursul său în ultimele luni.
Unul dintre apropiații săi, Cristian Anton, a ajuns însă să aibă cinci locuri de muncă în același timp și să câștige astfel, 10.000 de euro pe lună. De profesie jurist, Anton are o carieră care se intersectează în mai multe rânduri cu actualul președinte interimar al PSD.
Anton și Sorin Grindeanu sunt apropiați încă de acum două decenii, când erau consilieri locali la Timișoara. Ambii făceau parte din PSDt. În iunie 2008, într-o ședință la care a luat parte și Anton, Grindeanu ajungea viceprimar.
În 2009, Cristian Anton a renunțat la mandatul de consilier local pentru șefia Oficiului Protecției Consumatorilor Timiș (OPC), unde a fost propus de PSD Timiș. Din această poziție, chiar Sorin Grindeanu îi va lua apărarea într-un conflict iscat cu Prefectura Timiș.
Odată cu numirea lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor în noiembrie 2021 în Guvernul Ciucă, Anton apare în poziția de director de cabinet. Din acel moment, aveau să se înmulțească și prezențele în consiliile de administrație.
Mii de euro pe lună la compania care administrează podul de la Calafat
Un post în consiliul de supraveghere al companiei care gestionează funcționarea podului de peste Dunăre de la Calafat, județul Dolj, este remunerat cu echivalentul a opt salarii minime pe economie.
Podul a fost inaugurat pe 14 iunie 2013. În aceeași lună a fost înființată societatea Danube Bridge Vidin Calafat AD, companie cu sucursala la Calafat (România) și Vidin (Bulgaria).
Din echipa consiliului de supraveghere al firmei fac parte doi bulgari și doi români.