Super-bugetarul care încasează 11 salarii de la companii de stat. 2.800 lei/zi din funcții publice și private – 60m.ro

Super-bugetarul care încasează 11 salarii de la companii de stat. 2.800 lei/zi din funcții publice și private – 60m.ro

În timp ce milioane de români resimt din plin măsurile de austeritate și se luptă cu scumpirile de zi cu zi, există și români pentru care statul rămâne o sursă generoasă de venit.

Un astfel de exemplu este Andrei Gabriel Benghea Mălăieș, care reușește să încaseze lunar bani din nu mai puțin de 11 surse diferite, majoritatea legate direct sau indirect de companii de stat, ajungând la câștiguri de aproximativ 2.800 de lei pentru fiecare zi lucrătoare

Cine este bugetarul norocos?

Conform surselor Realitatea PLUS, acesta deține 3 funcții de membru în consilii de administrație. A fost numit în noiembrie 2025 la Nuclearelectrica, tot în noiembrie 2025 a fost numit și la Romgaz. Această companie este controlată de către Ministerul Energiei.

În decembrie, anul trecut, a fost numit și la Rasirom R.A. Această companie se află în subordinea Serviciului Român de Informații.

Din pozițiile pe care le ocupă, în ceea ce privește companiile de stat, Andrei Gabriel Benghea Mălăieș încasează anual peste 310.000 de lei, sumă care include în același timp indemnizațiile din consiliile de administrație, dar și venituri de director general.

De-a lungul carierei, acesta a mai făcut parte din consilii de administrație ale companiilor de stat: Transelectrica între 2010 – 2013, a lucrat și pentru Loteria Română, CFR Călători, dar și pentru Distribuție Energie Electrică România între anii 2022 – 2024. El a ocupat poziții executive, precum director general la Transelectrica între 2012 – 2013, dar și director financiar la Tarom în anul 2021. 

 » Mai mult…