Consiliul General se reunește vineri. Daniel Băluță îl ține la respect pe înfumuratul Ciucu – 60m.ro

O nouă ședință de Consiliu General a fost convocată, vineri, începând cu ora 10.00, aceasta venind după 3 ședințe consecutive care nu s-au ținut din lipsă de cvorum. Ședința a fost convocată de această dată de grupul de consilierii PSD și are pe ordinea de zi, proiectele inițiate de grupul politic, dar și validarea consilierului de la REPER, care de peste o lună nu poate să depună jurământul din cauză că nu s-au ținut ședințe. Pe ordinea suplimentară apar și proiectele primarului Ciprian Ciucu.
De asemenea, cele două proiecte inițiate de grupul PSD – și care vizează transferul mai multor bulevarde de la Primăria Capitalei la Primăria Sectorului 4, bucureștenii să plătească apa caldă doar dacă este furnizată la temperatura din contract – au fost modificate și Primăria a elaborat rapoartele de specialitate. Ședința de astăzi ar putea aduce răspunsul și la întrebarea dacă c conflictul virulent din ultimele săptămâni dintre primarul Ciprian Ciucu și liderul PSD București, Daniel Băluță va continua sau nu.
Cum a explicat PSD absența de la ședințe
Reamintim că, cel puțin la nivel oficial, până acum, reprezentanții PSD au declarat că au absentat deoarece Primăria Capitalei nu a redactat rapoartele de specialitate pentru aceste proiecte, astfel încât acestea să poată fi puse pe ordinea de zi și aprobate legal. Primarul general, Ciprian Ciucu, a declarat în replică că nu poate redacta rapoartele deoarece ce cere PSD este ilegal.
În final, PSD a renunțat la aprobarea direct în Consiliul General a modului în care va fi plătită gigacaloria de către bucureșteni – formula agreată de ambele părți fiind împuternicirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București-Ilfov să facă actualizarea diagramei de reglaj pentru plata gigacaloriei.
Opt artere transferate la Primăria lui Băluță
În ceea ce privește transferul bulevardelor cerute de Primăria Sectorului 4, la Sectorul 4, noul proiect de hotărâre propune ca darea în administrare să se facă doar până la finalul anului 2030, iar în cazul în care Primăria Capitalei are lucrări de termoficare sau de infrastructură acolo, Primăria Sectorului 4 este obligată să predea respectivul amplasament până la finalizarea lucrărilor. În cazul nerespectării, dreptul de administrare dat Sectorului 4 încetează.
În raportul de specialitate înaintat de Primăria Capitalei, se arată însă că Primăria Sectorului 4 nu a prezentat actele din care să reiasă ce lucrări a făcut până acum pe aceste bulevarde, dacă s-a făcut sau nu recepția și dacă lucrările mai sunt în garanție.
Este vorba despre 8 artere – Bulevardul Alexandru Obregia, Strada Emil Racoviță, Bulevardul Constantin Brâncoveanu, Bulevardul Tineretului, Strada Sergent Ion Iriceanu, Bulevardul Gheorghe Șincai, Șoseaua Giurgiului și Șoseaua Olteniței.
Teoretic, situația nu poate continua, deoarece, potrivit Codului Administrativ, absența nemotivată la 3 ședințe ordinare consecutive duce la încetarea mandatului consilierului local, înainte de termen.
Tot potrivit Codului administrativ, Consiliul local se dizolvă de drept sau prin referendum local. Consiliul local se dizolvă de drept în următoarele situații:
a) în cazul în care acesta nu se întruneşte cel puţin într-o şedinţă ordinară sau extraordinară,